Antena Căutare

Cele șase cupluri au părăsit „Insula iubirii” cu cele mai neașteptate povești! „Nu ți se pare normal să mă deranjeze?”

Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Temptation Island - Insula iubirii” a ajuns la final, duminică, 13 august, la Antena 1. Ultimul episod a fost cel al concluziilor, al întâlnirilor, al discuțiilor și, mai ales, al deciziilor.

Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Temptation Island - Insula iubirii” a ajuns la final, duminică, 13 august, la Antena 1. Ultimul episod a fost cel al concluziilor, al întâlnirilor, al discuțiilor și, mai ales, al deciziilor.

Cele șase cupluri care au ales să își testeze relația și să pornească în această aventură imprevizibilă au avut de înfruntat finaluri neașteptate și răspunsuri mai mult sau mai puțin plăcute.

Unul dintre cele mai dramatice momente s-a consumat în întâlnirea lui DeeDee cu părinții ei, sosiți în Thailanda. Venirea lor la ceremonia focului a fost o surpriză pentru concurentă și pentru Robert, iubitul ei, care i-a fost alături acesteia în cele câteva zile de spitalizare și în timpul operației la picior, după accidentul cu ATV-ul pe plajă. La vederea familiei, DeeDee s-a bucurat la început, dar i-a spus lui Radu Vâlcan, gazda ceremoniei, că prezența celor dragi i se pare „suspectă” și că vestea adusă de el poate fi bună, dar „depinde… de final”. După momentul revederii a venit timpul discuțiilor serioase, aspect care a stârnit multe furtuni. Părinții lui DeeDee au aflat de la Radu detalii pe care nu le știau despre comportamentul fiicei lor pe insulă, cu care de altfel au ținut legătura cât aceasta se afla în spital. Consumul de medicamente fără o nouă prescripție, acțiune făcută fără știrea echipei de producție și într-o combinație periculoasă cu consumul de alcool, producerea accidentului, comportamentul zeflemitor și jignitor față de colegii de insulă – toate au fost scoase la iveală prin imaginile inregistrate pe insulă.

În plus, Robert a văzut și imagini cu DeeDee distrându-se și modul în care a făcut-o, el știind doar versiunea povestită de partenera lui. El și familia concurentei s-au uitat cum ea s-a purtat cu băieții ispite, cum a băut la petrecerile de pe insulă și ce a spus la adresa iubitului ei, care a fost dezamăgit de ceea ce a văzut. „Nu ți se pare normal să mă deranjeze?”, i-a replicat acesta, adăugând că „e o diferență de la cer la pământ”, între modul cum a ales fiecare să își respecte promisiunile și limitele stabilite acasă și gândindu-se cum va reacționa familia lui atunci când va vedea emisiunea. Ceremonia s-a terminat cu tatăl concurentei părăsind discuția aprinsă cu Radu și spunându-i lui Robert că „dacă rămâi, la noi în casă nu mai vii”, atunci când prezentatorul emisiunii l-a rugat să tragă împreună concluziile a tot ceea ce a văzut și a modului în care iubita lui a continuat să se comporte cu el. Trei luni mai târziu după întoarcerea în țară, cei doi au venit împreună la testimoniale ca un cuplu, Robert spunând că a trecut peste toate aceste momente.

Articolul continuă după reclamă

Maria și Cosmin au plecat de pe „Insula iubirii” împreună, cu promisiunea concurentei că se va schimba și că se va purta mai frumos cu partenerul ei. „A fost o experiență frumoasă”, a spus ea despre ce a trăit în Thailanda, o experiență care i-a adus mai multă cunoaștere de sine și respect pentru partenerul ei, pe care a fost la un pas să îl piardă.

Diana și Ben au plecat despărtiți din Thailanda, iar la testimonial au povestit că, până la despărțirea finală a mai durat un timp, petrecut împreună. În ceea ce privește relația ei cu ispita, concurenta a declarat că ”eu și Andi am rămas în relații bune, însă nu suntem compatibili 100%”, spunând că în acest moment este singură.

Aurel și Alexandra și-au reproșat mai multe lucruri, în special legate de bani în ultima zi petrecută pe insulă. Cei doi nu au plecat ca un cuplu din Thailanda, însă, la întoarcere au continuat relația, tot cu împăcări și despărțiri. În cele din urmă, după o altă perioadă, Alexandra a înregistrat un mesaj pentru emisiune spunând că s-a despărțit definitiv de Aurel, și-a făcut prieteni noi și a început o altă viață.

Bianca si Liviu au petrecut cele 24 de ore împreună, dar cu decizii diferite. Bianca, hotărâtă, după cum declara în emisiune, să își trăiască viața asumat și independent, o viață din care Liviu să nu mai facă parte, dar urmărindu-și strategia prin care se vor întoarce împreună în țară, astfel ca în momentul despărțirii să poate beneficia de un ajutor material. După cum a spus, Liviu își dorea să ajungă acasă cu Bianca, unde urma să își schimbe atitudinea și lipsa de implicare în relație, de până atunci. La întâlnirea după trei luni de la întoarcerea din Thailanda, lucrurile erau complet schimbate între cei doi: deși au venit separat, niciunul nu a vrut să ofere un răspuns dacă sunt sau nu împreună. Bianca a spus că este foarte bine, dar în timpul interviului, atunci când a fost întrebată dacă este fericită, ea a început să plângă. În timpul difuzării emisiunii, cei doi s-au căsătorit, iar Bianca a făcut mai multe schimbări printre care și o operație de implant de silicon.

Cătălin și Nicoleta au stat de vorbă despre ce s-a întâmplat și despre relația lor, despre o confuzie intre iubire și prietenie. În cele 24 de ore petrecute împreună au plâns amândoi, el a încercat să o consoleze și, în cele din urmă, a decis să mai dea o șansă relației lor, deși a făcut o promisiune ispitei Nicoleta de a fi împreună la întoarcere. La rândul ei, aceasta a luat hotărârea să îl aștepte la sosire, pentru a primi o explicație față în față. În această discuție, Cătălin și-a asumat din nou relația cu ispita, femeia de care s-a îndrăgostit în Thailanda, spunând-i că vrea să înceapă o relație cu ea și plecând împreună la ea acasă. Dar, lucrurile nu au durat mult și Cătălin s-a întors din nou la Nico, pe care a cerut-o în căsătorie. În prezent cei doi concurenți sunt din nou împreună.

Așa s-au încheiat poveștile cuplurilor care au ales să trăiască experiența Thailandei, în cel de-al treilea sezon al emisiunii „Insula iubirii”.

Cei care se simt la fel de curajoși și doresc să își testeze relația și încrederea în partener, se pot înscrie pe http://casting.a1.ro/ pentru a începe al patrulea capitol al celui mai incredibil reality show din România, la Antena 1.

Liviu și Bianca, înțelegere tacită! Au refuzat să vorbească despre relația lor. Bianca a izbucnit în lacrimi, fără motiv... Cum a evoluat relația dintre Maria și Cosmin, de la Insula Iubirii. Tânăra agresivă, complet schimbată: "M-a speria...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce sacrificii a făcut mama lui Narcis Bujor după pierderea soțului. Ce sfat important i-a oferit ispita masculină: „Am fugit”
Ce sacrificii a făcut mama lui Narcis Bujor după pierderea soțului. Ce sfat important i-a oferit ispita...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată mama lui Marcel Andrei de la Insula Iubirii. Aceasta a avut un rol important la nunta fiului
Cum arată mama lui Marcel Andrei de la Insula Iubirii. Aceasta a avut un rol important la nunta fiului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x