Antena Căutare

Claudiu și Isabel s-au logodit, părăsind insula și flacăra ispitei s-a aprins prima dată. Ediția de ieri, lider de audiență!

Claudiu și Isabel s-au logodit, părăsind competiția împreună și flacăra ispitei s-a aprins pentru prima dată, într-o ediție lider detașat de audiență!

Weekend-ul este aproape, însă o nouă săptămână de Insula Iubirii se apropie de difuzare. Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noi ediții din cel mai fierbinte show al verii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! | Antena 1

Relații aflate în cel mai provocator test. Ispite deschise la cunoaștere. Participanți care resimt dorul și care trăiesc fiecare zi, trecând prin emoții puternice. Insula Iubirii, show-ul fenomen al verii, a avut aseară o nouă ediție la Antena 1 și pe AntenaPLAY, care a fost lider detașat de audiență. Săptămâna viitoare, acțiunea continuă și se încinge mai tare ca până acum!

Claudiu și Isabel au părăsit Insula Iubiri logodiți

În prima parte a ediției, ispitele masculine au avut o provocare grea de la Radu Vâlcan – să aleagă o fată pe care să o trimită acasă. Știind că Isabel nu se simte deloc bine și că fiecare zi o face să îi fie și mai dor de Claudiu și normalitatea lor, au ales-o în unanimitate. La bonfire, surpriza a fost totală: înainte de a pleca din emisiune, după 19 ani de relație, Claudiu i-a oferit inelul de logodnă.

Citește și: Insula Iubirii PLUS - Twin Villa, sezon 9. Primire incendiară pentru George Vornicu: „Nu prea ai tinerele pe aici”

Articolul continuă după reclamă

Emoțiile abia au început și au devenit și mai mari, când în casa fetelor, s-a aprins flacăra ispitei, în premieră! Cu lacrimi în ochi și tristețea în suflet, ele s-au îndreptat spre ceremonia la care le aștepta Radu Vâlcan. Așa cum i-a spus și intuiția, cel care a încălcat o limită a fost Marius, așa că Maria a fost nevoită să vadă imagini cu partenerul ei.

Cea de-a șasea ediție a fost una care a ținut întreaga țară în fața televizoarelor, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 00:10, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției sezonului 9 a înregistrat 6.5 puncte de rating şi 28.2% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.9 puncte de rating şi 21.2% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 4.9 puncte de rating şi 16.5% cota de piaţă, PRO TV, postul secund având 4.7 rating şi 15.7% cota de piaţă. Și la nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență, având 4.8 puncte de rating și 15.7% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:58, peste 1 milion de telespectatori trăiau fiecare emoție la cote înalte.

Citește și: Cu ochii pe Insulă, episodul 8. Olga, iubita lui CRBL, dezvăluiri despre prima întâlnire cu mama artistului

În intervalul 19:00 – 24:00, la intersecția cu programele PRO TV, Antena 1 conducea clasamentul audiențelor, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cu 5.4 puncte de rating și 25.4 cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 5 puncte de audiență și 23.8 cotă de piață.

Weekend-ul este aproape, însă o nouă săptămână de Insula Iubirii se apropie de difuzare. Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noi ediții din cel mai fierbinte show al verii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile: 21-54 Urban, Urban ALL și Național
Perioada: 31 iulie 2025

Citește și: Insula Iubirii Plus Vila Escape, sezonul 9. Discuția sinceră, până la lacrimi, dintre Bianca Dan și ispita Octavian. Ce i-a spus

Oana Monea, reacție acidă după ce Speak și Florin Ristei au ironizat-o. Ce replici au făcut-o pe ispită să răbufnească... Ce mai face și cu ce se ocupă acum Marcel Andrei, fosta ispită de la Insula Iubirii sezonul 8...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce sport practică Prințul Marco de la Insula Iubirii. Concurentul este campion la o disciplină despre care puțini români au auzit
Ce sport practică Prințul Marco de la Insula Iubirii. Concurentul este campion la o disciplină despre care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marco a făcut o confesiune neașteptată după ce a petrecut noaptea cu ispita Gabriella! Ce i-a recunoscut, la Insula Iubirii
Marco a făcut o confesiune neașteptată după ce a petrecut noaptea cu ispita Gabriella! Ce i-a recunoscut, la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x