Antena Căutare

Cum arată locul în care Teodora Marcu și-a pierdut viața. Familia și prietenii au aprins lumânări pentru tânăra de doar 23 de ani

Locul în care Teodora Marcu a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit s-a transformat într-un altar de lumânări și flori. O poză cu tânăra în vârstă de 23 de ani a fost pusă pe marginea trotuarului.

Locul în care Teodora Marcu a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit s-a transformat într-un altar de lumânări și flori | Instagram

Sâmbătă, 31 mai 2025, a fost o zi neagră pentru familia Teodorei Marcu. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost împușcată mortal pe stradă, în cartierul Cosmopolis de lângă București. Vestea a uluit o țară întreagă.

În momentul tragic, tânăra de doar 23 de ani se afla cu fiica în brațe. În spatele lor era prietena cea mai bună a Teodorei Marcu alături de alți doi copii. Femeia a împietrit de teamă atunci când a văzut-o pe soția lui Alex Marcu prăbușindu-se pe asfalt.

La fața locului și-au făcut apariția polițiștii și medicii de ambulanță. De altfel, vecinii au încercat să-i acorde primul ajutor până la venirea specialiștilor. Fosta concurentă de la Insula Iubirii sezonul 6 a murit la spital.

Citește și: Teodora Marcu era însărcinată cu un băiețel. O vecină de-ale fostei concurente de la Insula Iubirii rupe tăcerea

Articolul continuă după reclamă

Un detaliu care a cutremurat pe toată lumea este faptul că Teodora Marcu purta în pântecele sale un bebeluș. Tânăra și soțul ei, Alex Marcu, urmau să devină părinți pentru a doua oară. Aceasta era însărcinată cu un băiețel, care a sfârșit în aceeași zi cu mama lui.

Cel care a ucis-o pe Teodora Marcu este chiar fostul partener, pe nume Robert Lupu. Aceștia ar fi avut o relație tumultuoasă până când tânăra l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț. Alex Marcu este cel care ar fi salvat-o pe fosta concurentă de la Insula Iubirii de iubitul toxic.

Deși nu mai aveau nicio legătură de mulți ani, Robert Lupu avea o obsesie pentru tânăra în vârstă de doar 23 de ani. Mai mult, acesta a urmărit-o în ultima săptămână din viața ei pentru a-și duce până la final planul cumplit.

Cum arată locul în care Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a fost împușcată mortal

La scurt timp de la decesul Teodorei Marcu, oamenii din Cosmopolis au aprins lumânări și au dus flori în locul unde tânăra de doar 23 de ani și-a pierdut viața. Criminalul a împușcat-o de patru ori, iar rănile suferite i-au fost fatale.

Fostul iubit ar fi lovit-o cu două gloanțe în abdomen, unul în zona inghinală și unul în cap. Medicii au încercat să o salveze, însă efortul lor a fost în zadar.

Gestul fără milă al ucigașului a stârnit o mulțime de reacții dure. Cei care au cunoscut-o sau îndrăgit-o pe Teodora Marcu s-au deplasat la locul crimei pentru a aprinde o lumânare sau pentru a-i duce o floare tinerei.

Citește și: Unde s-ar fi aflat Alex, soțul Teodorei Marcu, atunci când tânăra a fost împușcată mortal. Ce a făcut bărbatul la aflarea veștii

Pe marginea trotuarului, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii sezonul 6 a fost împușcată mortal, stă o poză cu ea într-o ramă albă înconjurată de o mulțime de candele. Imaginile sfâșietoare cu „altarul” Teodorei Marcu au ajuns rapid în mediul online.

Oamenii de pe rețelele sociale au transmis gânduri bune către familia tinerei în vârstă de 23 de ani. Un lucru este cert, tragedia soției lui Alex Marcu a lăsat cu lacrimi în ochi multă lume.

Cum ar fi reacționat fosta soție a lui Robert Lupu când a aflat de obsesia lui pentru Teodora Marcu. Detaliul ieșit la i... Alex Marcu respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi amenințat-o pe fiica asasinului Teodorei, fosta concurentă Insula I...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Marco, bulversat de reacția Biancăi la imaginile cu el și Gabriela de la hotel. Ce declară despre căsnicia sa la Insula Iubirii
Marco, bulversat de reacția Biancăi la imaginile cu el și Gabriela de la hotel. Ce declară despre căsnicia sa la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Iotu, pusă pe gânduri de distanțarea lui Narcis Bujor la Insula Iubirii. Ce i-a spus Claudia Ion
Bianca Iotu, pusă pe gânduri de distanțarea lui Narcis Bujor la Insula Iubirii. Ce i-a spus Claudia Ion
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x