Antena Căutare

Duminică, „Insula iubirii” e cuprinsă de neîncredere! Deea către Tomi: „Știu că eu vreau să dorm aici, cu tine”

Ediția trecută, un simplu zvon a adus lacrimi amare pentru Andreea și ceva dubii pentru Ovidiu. Ceremonia focului a lăsat urme adânci în sufletele celor care nu își cunosc partenerul, iar acum „Insula iubirii” e cuprinsă de neîncredere.

Ediția trecută, un simplu zvon a adus lacrimi amare pentru Andreea și ceva dubii pentru Ovidiu. Ceremonia focului a lăsat urme adânci în sufletele celor care nu își cunosc partenerul, iar acum „Insula iubirii” e cuprinsă de neîncredere.

Duminică, de la 20:30, în cea de-a patra ediție a reality show-ului, Liviu, Ovidiu și Cristi ies la primele întâlniri private, în timp ce partenerele lor se apropie din ce în ce mai mult de seducătoarele ispite din jurul lor. Andreea, cea care este sigură de faptul că iubitul ei este cel care s-a sărutat cu o altă femeie, este surprinsă tot mai des în preajma lui Matei. „Andreea și Matei se potrivesc foarte bine, parcă sunt din reviste amândoi”, declară Loredana. „Aș putea spune că a existat o chimie între mine și Andreea de la bun început”, dezvăluie Matei.

Tomi simte că Andreea nu este o țintă potrivită pentru el, așa că își îndreaptă atenția către Deea. „Andreea are tot felul de filme în cap. Nu are încredere în ea, în primul rând, nu are încredere în Bogdan. O să le sucesc mințile fetelor. Pentru asta am venit aici”, declară Tomi, sigur pe el. Ispita și Deea petrec din ce în ce mai mult timp împreună, profitând de orice prilej în care se pot cunoaște mai bine. Petrecerea de la piscină pare a fi un moment decisiv pentru relația lor, pentru că cei doi rămân până în zori unul lângă altul, retrași pe o canapea. „Știu că eu vreau să dorm aici, cu tine”, îi mărturisește Deea.

Ce se întâmplă de partea cealaltă a insulei, acolo unde se află iubitul ei, Cristi, telespectatorii vor afla urmărind ediția de duminică a reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii”.

„Dacă toată lumea a luat-o razna după patru zile, nu vreau să-mi imaginez ce o să fie săptămâna viitoare”, spune Loredana, care vrea să pară amuzantă, dar e clar că devine îngrijorată. „Cred că ar putea fi și aici o fată care o să cedeze”, e de părere Andreea, care este foarte uimită de schimbările de comportament ale Deei. În plus, iubita lui Bogdan pare să devină din ce în ce mai conștientă de faptul că și alți bărbați o găsesc atrăgătoare, așa că devine din ce în ce mai dezinvoltă. „Chiar îmi dau seama că... nu suntem șchioape”, îi mărturisește ea colegei sale de cameră.

Ceremonia focului dă iar totul peste cap. Radu Vâlcan vine nu doar cu o veste dureroasă, ci și cu un accesoriu intim al unei ispite feminine, care a fost găsit în camera unuia dintre bărbații intrați în acest reality show. Despre ce este vorba, duminică, de la 20:30, la „Temptation Island – Insula iubirii”.

Articolul continuă după reclamă
Duminică, la "Temptation Island - Insula Iubirii", o întâlnire plină de surprize! Valentina și Ovidiu merg la ... Andreea îi stârnește interesul lui Matei: "Îmi place, deși n-am comunicat foarte mult până acum!" Oare va reuș...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Remi spune adevărul despre relația lui la Insula Iubirii. Mărturisirea neașteptată: „Nu sunt pregătit pentru ceva mai mult”
Remi spune adevărul despre relația lui la Insula Iubirii. Mărturisirea neașteptată: „Nu sunt pregătit pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lorenzo, confesiune neașteptată la Insula Iubirii. Ce i-a mărturisit Andrușcăi
Lorenzo, confesiune neașteptată la Insula Iubirii. Ce i-a mărturisit Andrușcăi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x