Antena Căutare

Primul cuplu a picat testul pe Insula Iubirii: „Puteţi sã îi transmiteţi cã e un om liber şi poate sã facã ce vrea cu viaţa lui!”

Cea mai nouã ediţie Insula Iubirii, de la Antena 1, i-a adus asearã în faţa concurenţilor pe rivalii lor de temut. Atât fetele, cât şi bãieţii, au avut asearã ocazia sã îi cunoascã pe cei cu care, timp de 20 de zile, îşi vor petrece timpul jumãtãţile lor. Iar dacã bãieţii au decis la unison cã nimic din ceea ce au fãcut ei pânã acum nu este motiv întemeiat de despãrţire, au arãtat asearã cã au limite foarte stricte când vine vorba de eventualele derapaje ale partenelor.

Cea mai nouã ediţie Insula Iubirii, de la Antena 1, i-a adus asearã în faţa concurenţilor pe rivalii lor de temut. Atât fetele, cât şi bãieţii, au avut asearã ocazia sã îi cunoascã pe cei cu care, timp de 20 de zile, îşi vor petrece timpul jumãtãţile lor. Iar dacã bãieţii au decis la unison cã nimic din ceea ce au fãcut ei pânã acum nu este motiv întemeiat de despãrţire, au arãtat asearã cã au limite foarte stricte când vine vorba de eventualele derapaje ale partenelor.

Fiecare dintre aceştia şi-a instruit partenera ca indiferent de veştile primile de pe insula lor, acestea sã rãmânã imune la imagini. Eusebiu a fãcut apel la maturitatea Teodorei, Adrian la reputaţia Denisei, Aurel a fãcut apel la trecutul Dianei, iar Costas la naivitatea Geaninei.

De partea cealaltã a baricadei, demarajul în forţã al concurenţilor din acest sezon a fãcut ca ceremonia de blocare sã prezinte o curiozitate majorã şi din partea ispitelor masculine. Fãrã a avea nevoie sã îşi mai facã o prezentare, Andi a avut de înfruntat orgolii masculine şi ranchiunã, devenind ţinta bãrbaţilor şi confirmând o datã în plus postura pe care partenerele lor i-au atribuit-o: cea de ispitã supremã, pericol iminent şi rival incontestabil. Atitudinea detaşatã a ispitei a fãcut ca ceremonia sã continue ca o simplã formalitate, iar singura ispitã blocatã a fost Ionuţ, de cãtre Aurel. În totalã opoziţie cu starea lor de la Hansar, drumul cãtre Purimuntra a fost unul gãlãgios, presãrat cu un conflict între Aurel şi Costas, care a decis viitorul relaţiilor pe insula lor. Nici Costas şi nici Aurel nu acceptã subordonarea, aşa cã fiecare şi-a fãcut propria gaşcã în care sã fie lider.

Primul cuplu a picat testul pe Insula Iubirii: „Puteţi sã îi transmiteţi cã e un om liber şi poate sã facã ce vrea cu viaţa lui!”

A urmat apoi prezentarea ispitelor feminine, fetele având ocazia sã afle cã pe insula bãieţilor vor merge şase tinere senzuale, gata sã le supunã relaţiile la teste deloc uşoare. Pe lângã Maria, Bianca, Dana şi Nico, douã noi ispite şi-au fãcut apariţia pe insulã. Senzualã, inteligentã, atentã la nevoile bãrbatului de lângã ea şi abilã când vine vorba de identificarea vulnerabilitãţilor din cuplu, Irina şi-a câştigat statutul de ispitã încã din sezonul patru. Seducãtoare şi misterioasã, pasionalã şi capabilã sã stârneascã imaginaţia oricãrui bãrbat, Loredana s-a prezentat drept ispita dornicã sã accepte provocãrile Insulei. Deşi nu au nici un fel de informaţii despre ispitele noi din acest sezon, cele patru femei nu au nici interesul şi nici curiozitatea de a afla detalii despre cele ce vor petrece aproape trei sãptãmâni alãturi de partenerii lor. Ba mai mult, acestea decid sã nu blocheze pe nimeni, determinate fiind sã îşi protejeze relaţiile prin toate mijloacele posibile.

Teodora a ales sã îşi punã la adãpost vanitatea, vanitate care nu o lasã sã accepte cã existã o femeie mai bunã pentru Eusebiu; Geanina sã îşi apãre inelul promis de Costas în România, Denisa a decis sã aleagã minciuna Teodorei, iar Diana sã îşi protejeze relaţia cu un bãrbat pe care l-a adus în braţele ei tocmai prin libertatea pe care i-a oferit-o.

Ce s-a întâmplat la Insula iubirii, în episodul 4, sezonul 5! Prima brățară de cuplu a fost tăiată: „Nu era nevoie să mă... Cea mai sexy ispită de la Insula Iubirii s-a reprofilat! Maria Ilioiu vrea să facă bani din haine: ”A fost întotdeauna p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Narcis și Remi, față în față la Insula Iubirii! Cum a reacționat ispita când a primit un cadou de la concurent: „N-am mai...”
Narcis și Remi, față în față la Insula Iubirii! Cum a reacționat ispita când a primit un cadou de la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mocăniță s-a accidentat în timpul unui date cu ispita Andrușca, la Insula Iubirii! Ce i-a propus după incident
Mocăniță s-a accidentat în timpul unui date cu ispita Andrușca, la Insula Iubirii! Ce i-a propus după incident
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x