Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 8. Cu ce se ocupă, de fapt, ispita Loredana în Anglia. Ce presupune jobul ei

Ispita Loredana este manager la un club exclusivist din Londra. Ea a povestit despre locul său de muncă și de ce a decis să părăsească România.

Ispita Loredana este manager la un club exclusivist din Londra. Ea a povestit despre locul său de muncă și de ce a decis să părăsească România. | Antena 1

Loredana este una dintre cele mai implicate ispite de pe Escape. Tânăra a petrecut timp cu partenerul Iustinei, Cornel, și nu a ezitat să-și spună părerea despre evenimentele de pe insulă.

Insula Iubirii sezonul 8. Cu ce se ocupă, de fapt, ispita Loredana. Ce presupune jobul ei

La castingul pentru ispite, Loredana a dat detalii despre jobul său și motivul pentru care a părăsit România.

”Îmi doream să fiu profesoară de matematică, fizică poate că nu, dar matematica îmi plăcea la nebunie. M-am dus pe inginerie alimentară. Să fiu sinceră, de când eram mică și mă uitam la desene, spuneam că viața mea o să fie într-o țară unde se va vorbi engleză. Nu am știut că o să fie Anglia, dar eu tot asta îmi repetam. Pentru că locuiam la țară, vedeam că mediul este foarte sărac. Pentru ai mei îmi doream eu foarte mult să fiu ca un stâlp al familiei. Nu mi-am dat seama ce-mi doresc atunci și trebuie să fii atent cu ce-ți dorești în viață pentru că s-ar putea să atragi și să se întâmplă”, a povestit ispita Loredana.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Reacția virală a unor fani Insula Iubirii când s-a întrerupt curentul în timpul emisiunii. Tot cartierul a răsunat: ”Corneeel”

Tânăra a mai adăugat că nu i-a fost ușor să o ia de la capăt, dar a luptat pentru a atinge nivelul la care se află în prezent.

”Am luat-o de la 0. Am început într-un restaurant chinezesc, pe urmă m-am mutat la un hotel. Acum unde lucrez sunt sunt la un nivel și nimeni nu-și permite să se poarte urât. Cred că este cel mai mare nivel în ceea ce înseamnă domeniul ospitalier. Nivelul de clientelă e foarte ridicat, vorbim de la actori renumiți, la cântăreți renumiți, la președinți, adică membri din familia regală, David Beckham, care vine cu Victoria. Ei sunt clienți, toți actorii de la Fast & Furious, Drake, Rihanna.”, a mai zis ea.

Cel de-al optulea sezon Insula Iubirii, în fiecare luni, marţi şi miercuri

”Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, la Antena 1.

Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare noi cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Citește și: Cine este ispita Darius Macinic de la Insula Iubirii sezonul 8. Are propria afacere și scrie poezii în timpul liber

Vor avea la dispoziţie exact 21 de zile în care să se supună pe ei înşişi şi, mai ales, partenerii, celor mai intense tentaţii, pentru a afla adevărul în căutarea căruia au pornit curajoşi la drum.

Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de ispite #deneoprit, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, la Antena 1. Două resorturi exclusiviste din Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

Insula Iubirii Extra, sezonul 8.Cornel a lămurit cine a fost „marea lui iubire”. Concurentul spune că Iustina a intrat î... Ce legătură există între ispitele Flori și Loredana de la Insula Iubirii. Puțini știu acest detaliu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Narcis și Remi, față în față la Insula Iubirii! Cum a reacționat ispita când a primit un cadou de la concurent: „N-am mai...”
Narcis și Remi, față în față la Insula Iubirii! Cum a reacționat ispita când a primit un cadou de la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mocăniță s-a accidentat în timpul unui date cu ispita Andrușca, la Insula Iubirii! Ce i-a propus după incident
Mocăniță s-a accidentat în timpul unui date cu ispita Andrușca, la Insula Iubirii! Ce i-a propus după incident
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x