Antena Căutare

O altă viaţă pentru Loredana! Raul a învăţat-o că se poate trăi în linişte şi armonie

Se spune că nu scapi exact de ceea ce te temi, iar cea mai mare frică a lui Liviu este să nu se facă de rușine în fața unei țări întregi. Duminică, de la 20:30, telespectatorii Antena 1 vor vedea însă că temerile lui cele mai crunte sunt din ce în ce mai aproape să se adeverească.

Se spune că nu scapi exact de ceea ce te temi, iar cea mai mare frică a lui Liviu este să nu se facă de rușine în fața unei țări întregi. Duminică, de la 20:30, telespectatorii Antena 1 vor vedea însă că temerile lui cele mai crunte sunt din ce în ce mai aproape să se adeverească.

În timp ce el își petrece ultimele 24 de ore din Thailanda alături de Ana, iubita lui, Loredana, se bucură de prezența ispitei de care s-a apropiat cel mai mult: Raul. „Am învățat că se poate trăi în liniște și armonie”, mărturisește sincer Loredana. Și, din ceea ce s-a putut vedea până acum, Raul este cel responsabil de această lecție.

Tocmai de aceea, Loredana nu se va mai feri și va face tot ceea ce va simți în ultima zi pe care o petrece pe „Insula iubirii”. Întâlnirea celor doi decurge însă exact în direcția de care îi este lui Liviu cel mai frică. Apropourile cu tentă sexuală, glumele dintre ei, atingerile și complimentele pe care și le fac demonstrează că Loredana pare din ce în ce mai dispusă să cedeze tentației și de a cădea în mrejele lui Raul.

Dacă iubirea ei pentru Liviu va fi scutul de care are atâta nevoie relația lor sau dacă atracția va fi mult mai puternică, telespectatorii vor afla urmărind duminică, de la 20:30, o nouă ediție a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”.

Articolul continuă după reclamă
Imagini incendiare cu Deea şi Loredana de la "Insula iubirii"! Ce fac concurenţii atunci când nu sunt filmaţi... Se mărită, dar are alte gânduri?! Alina, ultima concurentă venită pe „Insula iubirii”, vrea să își facă logodnicul gelos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți, la Insula Iubirii
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre sărutul cu Jaguarul
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x