Antena Căutare

Alin Andrei Alexandru, un puști talentat dar extrem de emotiv

Primul voinic pășește cu încredere în platoul Junior Chef, pe numele său Alin Andrei Alexandru, în vârstă de 14 ani

Primul voinic pășește cu încredere în platoul Junior Chef, pe numele său Alin Andrei Alexandru, în vârstă de 14 ani. Tânărul nostru le-a pregătit juraților un adevărat festin, prezentându-se cu un preparat pe bază de mușchiuleț de porc împănat cu cârnat în crustă de mac și un piure în trei culori.

Alin nu încearcă să impresioneze prin rapiditate, pentru că așa cum spune el "Nu sunt prea rapid, dar sper să îi impresionez prin modul în care fac preparatul, prin aranjarea în farfurie și gust!"

Concurentul nostru are pretenții de la el și de la oamenii din jurul său, acesta nedorind să fie tratat asemenea unui copil. "În bucătărie vreau să fiu luat ca un om mare!" spune Alin, încercând să îi explice lui Vizante că el visează la o carieră ca bucătar.

"Îmi place să mănânc și să gătesc!" afirmă tânărul în timp ce se grăbește să termine preparatul la timp.

Articolul continuă după reclamă

Alin este un băiețel care se bucură cu adevărat atunci când oamenii sunt mulțumiți, el considerând că cea mai mare satisfacție pe care o poate avea este atunci când vede mulțumirea din ochii celor care gustă preparatele sale.

Emoțiile cresc iar Alin se străduiește să ducă preparatul la bun sfârșit. Din păcate, și piureul de cartofi îi pune piedici și mușchiulețul împănat care, după spusele lui Vîrlan, nu va mai putea fi dat prin făină și mac.

"Liniștește-te, Alin! Nu trebuie să meargă toată lumea mai departe!", îl "încurajează" irnoic Vizante. Nici Vîrlan nu este prea încântat de piure.

Tensiunea crește și Alin este tot mai emoționat, se agită, nu își poate găsi ustensilele. În final însă reușește să termine preparatul, însă în lacrimi.

"Am greșit tot! Știam să îl fac dar am fost prea sigur pe mine!" mărturisește suspinând concurentul.

Jurații se apropie pentru degustare, dar aproape că nu scot niciun sunet. Se retrag tacticos la locuri, lăsându-l pe bietul Alin cu inima cât un purice. Sigur e el că va primi numai NU, concurentul aproape că își pierduse orice speranță, dar jurații consideră că e cazul să nu îl mai țină în tensiune și îi oferă în cor trei de DA!

Toți trei i-au explicat cât de bine a ales combinațiile și ce gustoase au ieșit toate, pentru a-i reda încrederea în sine.

Prichindelul nu i-a lăsat prea mult să aștepte și a ales să meargă mai departe cu Horia Vîrlan.

Horia Vîrlan, în lacrimi la „Junior Chef”... Juraţii „Junior Chef”, în paşi de balet în pauzele filmărilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Junior Chef, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/junior-chef/., iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/kEt47q.

Citește și
Îți mai amintești de Andrei Florian Maria, câștigătorul show-ului Junior Chef? Cum arată în prezent, la 8 ani de la filmări
Îți mai amintești de Andrei Florian Maria, câștigătorul show-ului Junior Chef? Cum arată în prezent, la 8 ani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Joseph Hadad,  juratul
Joseph Hadad, juratul "Top Chef" vă invită la filmul "Chef"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x