Antena Căutare

Ca de la finalist la finalist! Juniorii gătesc pentru copiii de la Next Star

12 concurenți, trei jurați și un trofeu râvnit de orice copil pasionat de bucătărit. Oare cine va pune marele premiu în vitrină?

12 concurenți, trei jurați și un trofeu râvnit de orice copil pasionat de bucătărit. Oare cine va pune marele premiu în vitrină? Emoțiile sunt foarte mari, fiecare dintre finaliști imaginându-și cum ar fi să primească titlul de primul "Junior Chef" al României.

Prima probă a ultimei etape din competiție este jurizată de finaliștii Next Star. Copiii vor fi nevoiți să își arate talentul de bucătar și să convingă niște puști de vârsta lor prin preparatele cele mai inspirate. "Chiar dacă sunt copii tot vor fi emoții pentru că mâncarea trebuie să fie bună!", mărturisește unul dintre concurenți.

Juniorii au la dispoziție două ore, timp în care trebuie să gătească un preparat sărat, unul dulce și un suc (dacă doresc). Se dă startul probei, iar cei mici aleargă spre frigidere și spre rafturile pline cu produse.

"Mi-ar plăcea să nu mai am de a face cu nici unul din colegii mei. Să câștig doar EU!", afirmă Rareș Pop.

Articolul continuă după reclamă

Biscuiți în aer, zgomot de mixer și boluri căzute din greșeală în coșul de gunoi, ingredientele unei atmosfere de mare finală.

Aly s-a gândit să îi impresioneze pe copiii de la Next Star cu bomboane cu alune iar pentru gustarea sărată pregătește trandafir de bacon. Manrico vrea să ne dea gata cu "Mozzarella in Carrozza", un preparat cu greutate, ce datează din anii 1800. Startegia sa a fost ca desertul și băutura să fie gata înaintea aperitivului.

Andrei Geavela va pregăti "Quiches lorraine" și acadele de biscuiți. Concurentul a fost foarte supărat din pricina faptului că bancul său de lucru se afla destul de departe de frigider sau de rafturile cu produse, motiv pentru care Andrei era nevoit să alerge mereu pentru a ajunge la ele.

Maria este mândră de alegerea sa, tânăra gătind după gustul său. Pancakes cu sirop de arțar și ciocolată și green apple vor fi un adevărat răsfăț pentru cei de la Next Star.

Ana și Daria parcă s-au vorbit. Ele au de când să le aducă jurților pe masă exact ceea ce orice copil iubește să mănânce. Ana va avea pui cu fulgi de porumb și sos de usturoi, iar Daira strips-uri cu cartofi prăjiți, ketchup și sos de usturoi. Deserturile variază doar puțin. Ana îi va impresiona cu fursecuri de ciocolată și milkshake de banane, iar Daria cu turnulețe de ciocolată cu banană și un cocktail cu gheață.

Robert Nicolas va găti pui cu sos și ciuperci, un fresh de citrice cu spumă de ghimbir și frigărui de fructe cu sos de ciocolată neagră.

Giulio va încerca să prepare niște acadele și pentru gustarea sărată, aripioare de pui cu cartof și o frigăruie de brânză telemea învelită în dovlecel.

Horia Vîrlan se apropie de Nicolas, pentru a vedea cum se descurcă. Concurentul este cuprins pe loc de emoții și mai să îi dea lacrimile din cauza aglomerației din bucătărie. "Ce fac acum?", întreabă acesta aproape obsesiv. "Nu îi ieșea aproape nimic. Nici sosul, nu a găsit nici ciupercile și în plus pe masa lui era o dezordine generală!", povestește Rareș.

Ultimele 45 de secunde se scurg, iar juniorii au intrat în panică. Fiecare caută câte ceva, fără să găsească, mâinile le tremură și vocile ating note tot mai înalte.

Cea mai tare parodie a melodiei Lorei, Puişor, cântată în finala “Junior Chef”... Rareş Pop: "Aş vrea să scap de toţi să câştig doar eu"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Junior Chef, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/junior-chef/., iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/kEt47q.

Citește și
Îți mai amintești de Andrei Florian Maria, câștigătorul show-ului Junior Chef? Cum arată în prezent, la 8 ani de la filmări
Îți mai amintești de Andrei Florian Maria, câștigătorul show-ului Junior Chef? Cum arată în prezent, la 8 ani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Joseph Hadad,  juratul
Joseph Hadad, juratul "Top Chef" vă invită la filmul "Chef"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x