Antena Căutare

Reguli pentru îngrijirea rapidă a tenului

Un ten sănătos și frumos este în primul rând un ten atent îngrijit zi de zi. Îngrijirea trebuie realizată în primul rând din interior, cu ajutorul unei alimentații sănătoase și a hidratării eficiente, dar și prin menținerea unui ritm de viață echilibrat.

Un ten sănătos și frumos este în primul rând un ten atent îngrijit zi de zi. Îngrijirea trebuie realizată în primul rând din interior, cu ajutorul unei alimentații sănătoase și a hidratării eficiente, dar și prin menținerea unui ritm de viață echilibrat.

De asemenea, tenul trebuie îngrijit și la exterior, printr-un ritual efectuat zilnic, cu produse alese în funcție de nevoile fiecărei persoane.

Descoperă cum ar trebui să arate rutina ta de îngrijire pentru a te bucura multă vreme de un ten curat și lipsit de coșuri, dar și ce produse ar trebui să folosești în fiecare etapă.

Soluții pentru o îngrijire rapidă a tenului

Sunt câteva reguli de bază pe care ar trebui să le aplici mereu în ritualul tău de îngrijire a tenului. Acestea te vor ajuta să ai un ten mai frumos și îți pot fi multă vreme aliați de nădejde în lupta cu ridurile și cu punctele negre:

  • Demachierea

Demachierea trebuie realizată de două ori pe zi: seara și dimineața. Aceasta se recomandă indiferent dacă ai purtat sau nu produse cosmetice pe față pentru că pe parcursul zile tenul tău acumulează impurități care trebuie îndepărtate, iar în timpul nopții elimină sebum și se încarcă din nou cu diferiți microbi.

În niciun caz nu este recomandat să dormi cu machiajul pe față. Purtat peste noapte, acesta îți afectează pielea, îți încarcă porii și duce la apariția timpurie a ridurilor. Pentru o demachiere corectă și completă, alege o loțiune potrivită și curăță cu grijă pomeții, fruntea, bărbia și gâtul. Folosește o dischetă demachiantă moale și demachiază-te cu mișcări circulare, blânde.

  • Curățarea tenului

Tenul trebuie curățat în profunzime după demachiere pentru că praful și resturile de machiaj rămase pe față pot pătrunde în pori și în timp pot duce la apariția punctelor negre și a ridurilor. Pentru curățare, alege o loțiune specială sau o apă micelară cu PH neutru.

Dacă vrei să folosești un săpun pentru curățare, alege unul special, potrivit cu tipul tău de ten, și folosește-l respectând instrucțiunile cu strictețe. Spală tenul cu apă călduță și evită contactul direct cu ochii.

  • Hidratarea

Hidratarea este altă etapă importantă din ritualul tău zilnic de îngrijire. Primul pas este să consumi suficient de multă apă. Aceasta te ajută să ai o piele mai fermă, mai frumoasă și mai sănătoasă pe termen lung și are numeroase efecte benefice asupra întregului organism.

Al doilea pas este să hidratezi tenul și la exterior. Poți face acest lucru dacă aplici un serum hidratant, apoi un antioxidant special. După ce lași cele două produse să acționeze câteva minute, folosește o cremă hidratantă care va sigila porii și va completa ritualul de hidratare.

  • Exfolierea

Nici exfolierea nu trebuie neglijată pentru că ajută la eliminarea celulelor moarte, care acoperă porii și nu îți lasă tenul să respire suficient. Exfolierea se realizează de două ori pe săptămână cu un produs care nu agresează tenul și nici nu contribuie la deshidratarea lui.

Realizată corect, exfolierea te ajută să lupți cu acneea și cu ridurile superficiale. În plus, pielea ta va absorbi mai eficient produsele de hidratare pe care le aplici, iar porii măriți se vor micșora.

  • Masca pentru ten

Pentru ca îngrijirea tenului tău să fie completă, apelează și la o mască pentru ten. Dacă te confrunți cu problema coșurilor, este bine de știut că cea mai bună mască pentru coșuri este cea care are la bază ingrediente naturale. Poți alege din mai multe variante de măști, cum ar fi cele pe bază de miere, argilă sau albuș de ou.

Așadar, nu uita, aliații tăi de încredere pentru un ten frumos și sănătos sunt: demachiere, hidratare și curățare zi de zi și exfoliere și mască pentru ten o dată sau de două ori pe săptămână.

Blugi panties, noua modă de blugi 2019. Ai ieși așa pe stradă? FOTO... Simplu, la tine acasă! Șase tehnici surprinzătoare și eficiente cu ajutorul cărora poți obține sprâncenele perfecte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x