Antena Căutare

Ce rol are buzunarul mic de la blugi

Comozi, versatili și ușor de purtat, jeanșii se numără printre cele mai populare piese vestimentare indiferent de sezon.

Buzunarul mic al unei perechi de blugi | Profimedia Images

Deși blugii sunt purtați de milioane de oameni din întreaga lume, puțini sunt cei care cunosc adevărata întrebuințare a buzunarului mic aplicat pe acest tip de pantaloni.

Primii blugi au fost creați în anul 1853 de către Levi Strauss și gândiți pentru a satisface nevoile clasei de jos. Potrivit Gândul, acest obiect vestimentar era folosit cu precădere de către minerii căutători de aur.

În aceste condiții, perechile de blugi purtate în perioada respectivă aveau cusute o mulțime de buzunare, care le permiteau muncitorilor să își depoziteze uneltele. Chiar și așa, Levi Strauss a decis să realizeze și un alt buzunar mic, cu o utilitate mai puțin cunoscută în vremurile moderne.

Numit și al cincilea buzunar, acesta este folosit în prezent pentru a ține mărunțișul, guma de mestecat sau bricheta. În trecut, creatorul jeanșilor l-a gândit pentru ca minerii să aibă un loc sigur în care să poată pune pepitele de aur pe care le găseau, fără a exista riscul să le rătăcească.

Articolul continuă după reclamă

După 1900, blugii au devenit un adevărat fenomen nu doar în Satele Unite ale Americii, ci și în întreaga lume, iar buzunarul mic a fost păstrat din rațiuni pur estetice, nu doar practice.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum faci tiramisu de dietă, fără zahăr și fără mascarpone. Ingredientul care îl face la fel de cremos ca originalul
Cum faci tiramisu de dietă, fără zahăr și fără mascarpone. Ingredientul care îl face la fel de cremos ca...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Destinația din România care a întrecut locuri spectaculoase din Spania și Costa Rica. A ocupat primul loc în clasamentul mondial
Destinația din România care a întrecut locuri spectaculoase din Spania și Costa Rica. A ocupat primul loc în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de apartamente în Elveția
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără experienţă
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără... Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x