Antena Căutare

A mâncat mămăligă cu piper în fiecare zi, timp de trei săptămâni, iar rezultatul a fost fantastic! Iată ce s-a întâmplat

În timp ce unele voci susțin cu vehemență faptul că mămăliga îngrașă, o femeie care a consumat în fiecare zi, timp de nu mai puțin de trei săptămâni, acest preparat a reușit să slăbească câteva kilograme.

În timp ce unele voci susțin cu vehemență faptul că mămăliga îngrașă, o femeie care a consumat în fiecare zi, timp de nu mai puțin de trei săptămâni, acest preparat a reușit să slăbească câteva kilograme.


Așadar, dacă și tu îți dorești să slăbești câteva kilograme, optează cu încredere pentru o dietă cu mămăligă, după cum urmează:


Micul dejun

Se va face o mămăligă pripită (mai mult crudă decât fiartă), care se amestecă cu un ou fiert moale, smântână și/sau iaurt slab. Se mănâncă înainte de ora 9.00 și se consumă ceaiuri de fructe de pădure, fierbinți și ușor îndulcite. Nu se vor consuma dulciuri și se va evita sarea.

Prânz

Pentru că substanțele din porumb se asimilează greu, cât ții această dietă trebuie să mănânci în intervalul 11,30-12,15, pentru că organismul nostru are în mod obișnuit o cădere a glicemiei în jurul orei 13. Astfel, în acest interval mănâncă o mămăligă bine fiartă sau un terci de porumb, asociat cu alte alimente sărace în grăsimi, de preferat legume, pește slab sau piept de pui sau de curcan la grătar. Bea un ceai de fructe, slab îndulcit și evită citricele.

Cină

Cu 10 minute înainte de cină, pe stomacul gol, mănâncă murături (varză, gogonele, castraveți). Apoi se va consuma o porție de mămăligă pripită, cu legume, brânzeturi slabe și/sau carne slabă la grătar sau la aburi. Acum poți să bei 300 ml de bere neagră sau o jumătate de pahar de vin roșu demisec.

Restricții

Pe tot parcursul acestui regim, care poate dura între 6 și 10 săptămâni, trebuie să eviți sarea (cu excepția murăturilor de dinainte de cină), cafeaua și băuturile cu cofeină, băuturile carbogazoase, sucurile de citrice.

Sursa: Antena Satelor

Trucul pe care îl vei adora! Ce se întâmplă dacă pui un plic de ceai pe buze... Un obicei pe care îl au milioane de oameni atunci când ies în oraş e foarte periculos! Combinaţia are efecte devastatoar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Credeai că sticla din care bei apă este curată dacă doar o reumpli? Ce au descoperit cercetătorii despre bacteriile din interior
Credeai că sticla din care bei apă este curată dacă doar o reumpli? Ce au descoperit cercetătorii despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor de confundat
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x