Antena Căutare

Este o băutură aparent banală, dar dacă o vei consuma timp de șapte zile te vei simții cu totul alt om

Este o băutură la îndemâna oricui și face minuni pentru sănătate. Este vorba despre apa cu lămâie.

Poate fi consumată fie călduță, cât și rece. De asemenea, puteți să-i adăugați mentă, miere, castraveți sau diverse fructe, în funcție de preferințe, pentru un plus de aromă.

Specialiștii în nutriție susțin că dacă apa este puțin călduță, iar lămâia consumată cu tot cu coajă, efectele sunt mai eficiente. Bineînțeles, ar trebui bine spălată, pentru a îndepărta pesticidele. Acest fruct conține polifenoli valoroși și antioxidanți care ajută la scăderea în greutate, iar prin adăugarea feliilor de lămâie în apă călduță sunt eliberați o mai mare cantitate de polifenoli decât în apa rece, scrie almanahonline.ro

Iată câteva dintre beneficiile consumului zilnic de apă cu lămâie.

Conferă o respirație proaspătă

Articolul continuă după reclamă

Dacă aveți probleme cu mirosul neplăcut din gură, atunci apa cu lămâie este un remediu foarte bun pentru combaterea acestui efect. Gustul puternic al lămâii are capacitatea de a neutraliza mirosurile, inclusiv pe cel din gură, care apare prin înmulțirea bacteriilor din cavitatea bucală. De asemenea, după ce consumați alimente precum ceapa, usturoiul, peștele, această băutură este ideală pentru a te scăpa de acea senzație.

Îți menține pielea tânără

Dacă vei consuma zilnic această băutură, îți vei asigura o hidratare optimă a pielii. Se știe că o piele bine hidratată este mai întinsă și mai fină, efectul ridurilor fiind redus. Cu cât organismul este mai hidratat are o capacitatea mai mare de a elimina toxinele din interior prin transpirație. Aportul de vitamina C este esențial în producerea de colagen și elastină, necesare unui ten impecabil. Multe studii au relevat faptul că o dietă bogată în această vitamină ajută la reducerea vizibilă a ridurilor.

Citește și: Trucuri Feng Shui pentru atragerea prosperității și a armoniei în casă

Asigură necesarul zilnic de vitamina C

Această vitamină este esențială pentru menținerea sănătății și a unui sistem imunitar bun, fiind un antioxidant care poate neutraliza radicalii liberi dăunători organismului, ce cauzează leziuni celulare. Prin urmare, asigură doza zilnică necesară de 60 mg pe zi, pe care o recomandă specialiștii. În felul acesta se reduc riscurile apariției accidentelor vasculare cerebrale, hipertensiunii, dar și a bolilor cardiovasculare.

Ajută la scăderea în greutate

Consumul apei cu lămâie nu este o metodă minune pentru scăderea în greutate, iar consumul cât mai des de apă în care adăugați felii, dar și zeamă de lămâie, vă va menține stomacul plin și nu veți simți nevoia să consumați prea multe alimente.

Stabilizează starea de spirit

Aroma și mirosul de lămâie vă pot ajuta la reducerea stresului și menținerea stării de calm. Uleiul esențial este folosit cu succes în aroma-terapie. Atunci când consumați fructul în sine, obțineți același efect, plus asimilarea de potasiu, care ajută la reglarea tensiunii arteriale.

Împiedică formarea pietrelor de la rinichi

De cele mai multe ori cauza formării de pietre la rinichi este depunerea de calciu. Acidul citric aflat în lămâi ajută la dizolvarea calciului din rinichi și împiedică depunerea acestuia.

Te scapă de infecții

Infecțiile tractusului urinar sunt frecvente și destul de neplăcute. O modalitate de a reduce riscul apariției acestora este menținerea alcalinității din urină. Astfel că, apa cu lămâie, consumată zilnic, ajută la menținerea unui PH alcalin în tractusul urinar.

Specialiștii recomandă consumul acestui amestec zilnic, pentru că poate fi un excelent panaceu în cazul diferitelor afecțiuni.

sursa: almanahonline.ro

8 din 10 romani suferă de parodontoză! Life Dental Spa trage un semnal de alarmă... De ce este considerată Dieta mediteraneană, cea mai sănătoasă din lume?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Credeai că sticla din care bei apă este curată dacă doar o reumpli? Ce au descoperit cercetătorii despre bacteriile din interior
Credeai că sticla din care bei apă este curată dacă doar o reumpli? Ce au descoperit cercetătorii despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor de confundat
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x