Antena Căutare

DESCOPERIRE: De ce se îmbolnăvesc copiii de autism. Ultima CONCLUZIE a cercetătorilor dă totul peste cap. Mamele "sunt de vină"!

Oamenii de ştiinţă au realizat mai multe teste, în urma cărora au descoperit o nouă cauză a apariției acestei maladii.

Oamenii de ştiinţă au realizat mai multe teste, în urma cărora au descoperit o nouă cauză a apariției acestei maladii.

În urma unui studiu efectuat de către doi profesori de la universităţile americane Harvard şi MIT s-a descoperit principala cauză ce duce la această maladie.

Profesorii din Statele Unite ale Americii au descoperit că prezenţa unei anumite bacterii în sistemul digestiv al mamei poate duce la apariţia autismului la bebeluşi, deși, până acum, s-a presupus că autismul este rezultatul difertelor cauze şi căi biologice sau că apare la copiii care petrec prea mult timp în fața televizorului și care sunt vaccinați împotriva unor boli.

Această bacterie prezentă în tractul digestiv al mamei poate să dezvolte celule care să influenţeze în mod direct dezvoltarea celulelor din creierul bebeluşului.

Articolul continuă după reclamă

Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaţionale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora.

Dieta MOMENTULUI! Cum te poate ajuta un singur ingredient să slăbeşti 20 de kilograme în mai puţin de o lună... ALERTĂ MAXIMĂ! Milioane de români îl folosesc și nu știu cât e de periculos!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x