Antena Căutare

Cură de slăbire eficientă 100%. Cum te ajută dieta planetară să slăbești, cu un burger pe săptămână!

Mai puţină carne roşie, dar mai multe nuci! Este dieta propusă de un gurp de cercetători pentru a prelungi viaţa oamenilor şi a salva planeta. Experţii susţin că dacă oamenii ar urma această dietă peste 11 milioane de decese ar putea fi evitate anual. Iar emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse considerabil.

Mai puţină carne roşie, dar mai multe nuci! Este dieta propusă de un gurp de cercetători pentru a prelungi viaţa oamenilor şi a salva planeta. Experţii susţin că dacă oamenii ar urma această dietă peste 11 milioane de decese ar putea fi evitate anual. Iar emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse considerabil.

Însă, până a ajunge acolo, omenirea trebuie să scape de obiceiurile alimentare proaste. Cercetătorii spun că omenirea este în pericol. Dar ar putea fi salvată cu ajutorul unei diete. Numită dieta plantară, aceasta presupune reducerea cu 50 la sută a consumului de carne roşie şi de zahăr.

În acest fel, populaţia planetei ar putea ajunge la 10 miliarde de oameni - până în 2050 - iar hrana ar fi asigurată pentru fiecare în parte.

"Încercaţi să mâncaţi doar un buger pe săptămână sau o porţie suculentă de coaste de porc pe lună"

Oamenii ar trebuie să mănânce de două ori mai multe nuci, fructe, legume. Iar porţiile de carne de pui sau de peşte ar trebui limitate la doar câteva pe săptămână. Riscul de a suferi de obsezitate, diabet sau cancer ar fi, astfel, reduse. Schimbările în alimentaţie ar avea, însă, un efect benefic şi asupra planetei. Mai ales că o producţie mică de carne ar însemna reducerea emisiilor de gaze de seră.

Până atunci, oamenii trebuie să îşi schimbe obiceiurile alimentare. Potrivit studiilor, 3 miliarde de oameni din întreaga lume mănâncă nesănătos. Dieta planetară este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani şi la care au participat 37 de specialişti din 16 ţări.

Cinci semne că ai probleme cu inima. Par inofensive, dar nu trebuie să le ignori!... Pietre preţioase sau semipreţioase au efecte benefice asupra sănătăţii, atunci când sunt alese corect...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cât durează un tratament cu alignere invizibile Spark și care sunt etapele lui? Ghid explicat de medicii Dental Science
(P) Cât durează un tratament cu alignere invizibile Spark și care sunt etapele lui? Ghid explicat de medicii...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările specialiștilor
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x