Antena Căutare

Două medicamente pentru Ebola au avut rate de supravieţuire de 90%, într-un studiu clinic major

Ebola ar putea fi în curând ”să fi prevenită şi tratată”, după ce un studiu clinic pentru două medicamente a arătat o îmbunătăţire semnificativă a ratelor de supravieţuire, la circa 90%, potrivit cercetătorilor citaţi de BBC.

Ebola ar putea fi în curând ”să fi prevenită şi tratată”, după ce un studiu clinic pentru două medicamente a arătat o îmbunătăţire semnificativă a ratelor de supravieţuire, la circa 90%, potrivit cercetătorilor citaţi de BBC.

Patru medicamente au fost testate pe pacienţi din Republica Democrată Cpngo, unde are loc o epidemie gravă cu acest virus.

Două dintre medicamentele studiate au fost considerabil mai eficace în tratarea bolii, s-a constatat în studiu. Medicamentele respective vor fi utilizate acum pentru tratarea tuturor pacienţilor cu Ebola din Republica Democrată Congo, potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii.

Institutul Naţional pentru Boli Infecţionase şi Alergii din SUA (NIAID), care a co-sponsorizat studiul clinic, a anunţat că rezultatele sunt ”veşti foarte bune” pentru lupta cu Ebola.

Articolul continuă după reclamă

Medicamentele, numite REGN-EB3 şi mAb114, funcţionează prin atacarea virusului Ebola cu anticorpi, neutralizând impactul asupra celulelor umane.

Sunt ”primele medicamente care, într-un studiu ştiinţific solid, au arătat în mod clar o diminuare semnificativă a mortalităţii” pacienţilor bolnavi de Ebola, a spus medicul Anthony Fauci, director al NIAID.

REGN-EB3 şi mAb114 au fost dezvoltate folosind anticorpi recoltaţi de la supravieţuitorii Ebola, bloală care a ucis în ultimul an peste 1.800 de pacienţi din Republica Democrată Congo.

Alte două tratamente, numite ZMapp ţi Remdesivir, au fost excluse din studiile clinice pentru că au fost mai puţin eficiente.

Studiul, efectuat de un grup internaţional de cercetări, coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a început în noiembrie anul trecut.

De atunci, patru medicamente experimentale au fost testate pe aproximativ 700 de pacienţi, fiind cunoscute în prezent rezultatele pentru 499.

Dintre pacienţii care au primit cele mai eficace două medicamente, 29% dintre cei trataţi cu REGN-EB3 au murit, respectiv 34% dintre cei care au primit mAb114, potrivit NIAID.

În schimb, au decedat 49% dintre pacienţii trataţi cu Zmapp şi 53% în cazul tratamentului cu 53% Remdesivir.

Rata de supravieţuire în rândul pacienţilor cu un nivel scăzut al virusului în sânge a fost de până la 94% atunci când au primit REGN-EB3 şi de 89% în cazul mAb114.

Aceste concluzii înseamnă că autorităţile din domeniul sănătăţii pot sublinia că ”peste 90% dintre aceşti bolnavi pot supravieţui dacă sunt trataţi devreme”, a spus Sabue Mulangu, cercetător în domeniul bolilor infecţioase care a lucrat în cadrul studiului.

Salutând succesul studiului, Jeremy Farrar, director al organizaţiei de caritate Wellcome Trust, a spus că fără îndoială tratamentele vor salva vieţi.

Rezultatele, a spus Farrar, arată că cercetătorii sunt pe cale să transforme Ebola într-o boală ”care poate fi prevenită şi tratată”.

”Nu vom scăpa niciodată de Ebola, dar ar trebui să fim capabili să prevenim ca aceste epidemii să devină epidemii regionale şi naţionale majore”, a adpugat Farrar.

Percepţia că Ebola este incurabilă, cuplată cu neîncrederea extinsă în personalul medical din Republica Democrată Congo au îngreunat eforturile de a opri răspândirea bolii.

S-a sperat că eficacitatea medicamentelor produse de compani farmaceutice din Statele Unite îi va face pe pacienţi să se simtă mai confortabil în solicitarea mai devreme a tratmentului, a spus Fauci.

Dar cea mai bună cale pentru a pune capăt epidemiei este ”un vaccin bun”, a adăugat acesta.

Epidemia actuală de Ebola a debutat în estul Republicii Democrate Congo, în august anul trecut, şi este cea mai gravă dintre cele 10 care au afectat ţara începând din 1976, când a fost descoperit virusul.

În luna iulie, OMS a declarat criza Ebola din ţară ”o urgenţă de sănătate publică îngrijorătoare la nivel internaţional”.

Epidemia este totuşi de mai mică amploare decât cea care a avut loc în vestul Africii, în perioada 2014-2016, care a afectat 28.616 persoane, majoritatea din Guineea, Liberia şi Sierra Leone. Aproximativ 11.310 oameni au murit, în cea mai gravă epidemie de Ebola produsă vreodată.

Cu toate acestea, încercările de a ţine sub control ultima epidemie sunt dificile. În special violenţele grupărilor de miliţii şi suspiciunile faţă de asistenţa medicală străină împiedică eforturile.

La începutul acestei luni, trei medici congolezi au fost arestaţi în Republica Democrată Congo pentru uciderea unui medic al OMS.

În 2019, aproximativ 200 de unităţi medicale au fost atacate în această ţară, provocând întreruperea vaccinărilor şi tratamentelor. Într-unul dintre incidente, membrii unei familii au atacat angajaţii care supravegheau înmormântarea unei rude.

Un studiu din 2018, publicat în revista medicală Lancet, afirmă că ”încrederea în dezinformări a fost răspândită”, în legătură cu epidemia.

Ebola este un virus care provoacă iniţial febră mare, slăbiciune accentuată, dureri musculare şi durere în gât. Boala progresează apoi cu vărsături, diaree şi hemoragii interne şi externe. Oamenii sunt infectaţi atunci când intră în contact direct cu răni deschise, gură sau nas, cu sânge, vomă, diaree, fecale sau fluide ale corpului unei persoane bolnave de Ebola. Pacienţii tind să moară din cauza dezhidratării şi a insuficienţei organice.

Sursa : news.ro

Video: Cum să stai corect la birou ca să nu ai dureri de spate sau cap!... Cum să-ți îmbunătățești stima de sine...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Greșeala pe care mulți români o fac atunci când își dezinfectează rănile. Un medic explică ce poate întârzia vindecarea
Greșeala pe care mulți români o fac atunci când își dezinfectează rănile. Un medic explică ce poate...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum îți dai seama că ai ovulația normală. Semnele care indică un dezechilibru și cauzele din spatele lor
Cum îți dai seama că ai ovulația normală. Semnele care indică un dezechilibru și cauzele din spatele lor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x