Antena Căutare

Durerea în stânga sub coaste la efort. Cauze și remedii

Mulți pun pe seama splinei durerea care apare sub coaste în timp ce fac sport, dar ea poate avea și alte cauze. Deși poate fi supărătoare, medici spun că nu este un motiv de îngrijorare. Iată din ce motive apare durerea în stânga sub coaste la efort și cum o poți calma.

Pentru a preveni durerea în partea stângă, se recomandă să nu mănânci cu cel puțin două ore înainte de a face sport | Shutterstock

Fie că facem sport regulat sau doar ocazional, cei mai mulți dintre noi am experimentat, măcar o dată, o durere în partea stângă a abdomenului, sub coaste. Ea poate apărea chiar și după o alergare ușoară prin parc sau după ce urcăm scările mai rapid.

Durerea se simte ca o înțepătură bruscă și ascuțită sau ca o senzație de presiune. Medical, acest simptom este numit durere abdominală tranzitorie legată de efort, iar mulți au convingerea că provine de la splină. Specialiștii oferă și alte explicații pentru acest fenomen.

Ce organe sunt în partea stângă a abdomenului, sub coaste

Pe partea stângă a corpului se află mai multe organe și structuri anatomice importante și fiecare poate fi afectată de probleme specifice, de la traumatisme și până la afecțiuni inflamatorii sau boli infecțioase.

Articolul continuă după reclamă

În această regiune a abdomenului se află următoarele:

  • splina, care este situată chiar sub coastele din partea stângă a corpului
  • colonul descendent, care face parte din intestinul gros
  • o parte a stomacului
  • rinichiul stâng
  • diafragma, mușchiul care separă cavitatea toracică de cea abdominală și care participă la respirație
  • mușchi intercostali și abdominali

Din ce cauze apare durerea în stânga sub coaste la efort

Motivul pentru care simțim uneori durere în partea stângă la efort nu este foarte clar. Cea mai răspândită teorie susține că are legătură cu creșterea fluxului de sânge către splină și ficat, potrivit centrului medical Cleveland Clinic, din SUA. În timpul efortului fizic, corpul redirecționează mai mult sânge către aceste organe care lucrează intens. Fluxul crescut de sânge le poate face să se umfle ușor și să pună presiune pe țesuturile din jur.

O altă ipoteză spune că durerea este provocată de tensiunea exercitată de organele interne asupra diafragmei în timpul efortului fizic. Diafragma este un mușchi care separă cavitatea toracică de cea abdominală și are un rol esențial în respirație. Totuși, această explicație nu justifică de ce durerea apare și în timpul înotului, când presiunea asupra diafragmei nu este mare.

Un alt posibil motiv al durerii este consumul de alimente imediat înainte de activitatea fizică. În această situație, fluxul sangvin către stomac crește pentru a susține digestia, ceea ce poate reduce aportul de sânge către diafragmă. Consecința este apariția unor spasme musculare dureroase. Pentru a preveni această situație, este recomandat să nu mănânci cu două ore înainte de a face sport.

Ce înseamnă dacă ai dureri în stânga fără a face efort

Durerea localizată în stângă abdomenului care apare în repaus poate proveni de la oricare dintre organele și țesuturile din această regiune. Ea poate semnala o varietate de afecțiuni, de la unele minore și până la probleme medicale mai grave:

  • Splina mărită sau splenomegalia, care poate fi cauzată de infecții, afecțiuni hematologice sau boli hepatice;
  • Ruptura de splină, care este o urgență medicală. Durerea pe care o provoacă este severă și însoțită de amețeli;
  • Sindromul intestinului iritabil, care poate afecta orice segment al intestinului, dar apare mai frecvent de-a lungul colonului descendent și sigmoid (porțiunea din colon aflată aproape de rect);
  • Diverticulita, o afecțiune în care colonul formează mici saci sau pungi numite diverticuli, care se inflamează sau se infectează. Când diverticulii apar în colonul descendent, durerea este resimțită în stânga, imediat sub coaste. Când se formează în colonul sigmoid, durerea se simte mai jos;
  • Constipația, care provoacă durere când materiile fecale se acumulează în colonul descendent sau sigmoid;
  • Bolile inflamatorii intestinale - boala Crohn și colita ulcerativă provoacă dureri în partea stângă jos a abdomenului;
  • Gastrita, ulcerul sau boala de reflux. Deși durerea este resimțită mai mult în mijlocul abdomenului superior, ea poate iradia și pe partea stângă, unde se află cea mai mare parte a stomacului;
  • Calculii renali și infecțiile renale, atunci când afectează rinichiul stâng;
  • Chisturile ovariene, care provoacă durere în partea stângă jos dacă se formează pe ovarul stâng;
  • Endometrioza, dacă țesutul endometrial (care căptușește uterul) s-a implantat pe organe sau structuri aflate pe partea stângă a abdomenului. Durerile sunt mai intense în timpul menstruației și al activității fizice.

Uneori, durerea în stânga poate iradia dintr-o altă zonă a corpului, ceea ce complică identificarea cauzei. Doar o evaluare medicală poate determina sursa exactă a durerii.

Citește și: Durerea de stomac care te trimite la camera de gardă. Dacă ai aceste simptome, nu mai sta

Cum să scapi de durere

Există câteva metode simple prin care poți calma durerea abdominală care apare când faci sport. Iată ce să încerci dacă simți durere în stânga, sub coaste, la efort:

  • Redu ritmul. Încetinește pasul dacă alergi sau oprește efortul fizic pentru a permite corpului să se relaxeze;
  • Inspiră profund. Respirația controlată și profundă poate ajuta diafragma să se relaxeze și să atenueze spasmele musculare responsabile de durere;
  • Apleacă-te în față. Această poziție ajută mușchiul diafragmatic să se detensioneze și poate reduce rapid durerea;
  • Masează zona dureroasă. Presiunea ușoară sau masajul stimulează circulația locală și pot calma mușchii tensionați;
  • Încordează mușchii abdominali. Tensionarea musculaturii pe această zonă poate stabiliza trunchiul și reduce presiunea asupra diafragmei.

Aceste metode funcționează diferit de la o persoană la alta. Dacă durerea apare frecvent sau persistă, este bine să consulți un medic pentru a exclude cauze mai serioase.

Cum poți preveni durerea în partea stângă sub coaste

Deși durerea sub coaste cauzată de efortul fizic nu este periculoasă, ea poate fi neplăcută și îți poate întrerupe ritmul de antrenament. Există câteva metode simple care te pot ajuta să le previi:

  • Începe mereu antrenamentele cu o încălzire ușoară de 5-10 minute, care să includă exerciții de stretching pentru zona trunchiului și a părților laterale ale abdomenului;
  • Reglează-ți respirația în timpul exercițiilor: inspiră pe nas și expiră pe gură, în mod ritmic, pentru a menține diafragma relaxată;
  • Nu mânca imediat înainte de antrenament. Stomacul plin poate pune presiune pe diafragmă și crește riscul de apariție a durerii;
  • Hidratarea pe parcursul zilei este esențială, dar evită să bei multă apă chiar înainte de efort pentru a nu pune presiune asupra diafragmei.

Pe măsură ce te antrenezi constant și corpul tău se obișnuiește cu efortul fizic, episoadele de durere ar trebui să apară mai rar.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

De ce ți se "zbate" ochiul. Ce mesaj ascuns încearcă să îți transmită corpul... Idei de felul doi pentru diabetici. Mâncăruri care nu cresc glicemia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă pe un aeroport din Germania, după ce mai mulți pasageri s-au îmbolnăvit în timpul zborului. Suspiciuni de norovirus
Alertă pe un aeroport din Germania, după ce mai mulți pasageri s-au îmbolnăvit în timpul zborului. Suspiciuni...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x