Antena Căutare

Hulda Clark, femeia care a vindecat 20.000 de bolnavi de cancer!

Cancerul este una dintre bolile cu o rată a mortalităţii foarte mare, boală care afectează întreagă rasa umană

Cancerul este una dintre bolile cu o rată a mortalităţii foarte mare, boală care afectează întreagă rasa umană.

Faptul că nu există încă un leac propriu-zis pentru tratarea să, o face să fie una dintre cele mai de temut afecţiuni. Există cercetări permanente care se dedică găsirii unui remediu care să vindece boala complet.

Una dintre persoanele care s-a implicat profund în descoperirea unui leac este medicul american, Hulda Clark, care a făcut o astfel de descoperire încă din anul 1988, descoperire care a dat un nou sens progresului în câmpul medical.

Hulda Clark a vindecat peste 20,000 de pacienţi, care sufereau de cancer sau de alte boli mortale. Tratamentul ei are la baza lupta împotriva paraziţilor din corp. Hulda a descoperit mai multe reţete care au ajutat la combaterea paraziţilor şi care au ajutat corpul să se vindece de cancer sau de alte boli.

Articolul continuă după reclamă

Dr. Hulda Clark a studiat la Universitatea din Saskatchewan, Canada, având diplomă în medicină şi masterul în Artă Biologiei. Şi-a obţinut doctoratul în fiziologie în 1958, la Universitatea din Minnesota. A semnat mai multe cărţi, fiind un important filosof şi biofizician.

În 1988, Dr. Clark a descoperit sincrometrul, un dispozitiv rapid şi exact care descoperă microorganismele şi alte prezente dăunătoare din corpul uman sau animal. Sincrometrul funcţionează prin detectarea rezonanţei.

Vezi continuarea AICI.

Planta care te scapă definitiv de mătreață! Cum o poți folosi pentru a avea un păr fabulos... Obezitatea nu ține de alimentație! S-a descoperit adevăratul motiv pentru care unii oameni sunt supraponderali...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce analize sunt utile pentru o evaluare completă, potrivit specialiștilor Synevo
(P) Ce analize sunt utile pentru o evaluare completă, potrivit specialiștilor Synevo
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Umărul care doare noaptea: de ce nu ar trebui să amâni o durere care nu trece
(P) Umărul care doare noaptea: de ce nu ar trebui să amâni o durere care nu trece
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x