Antena Căutare

Obezitatea nu ține de alimentație! S-a descoperit adevăratul motiv pentru care unii oameni sunt supraponderali

Între 40 și 70 la sută din cazurile de obezitate au o componentă genetică și, deși a fost legată tradițional de partea de mijloc a corpului, o mare cantitate din genele acestei boli sunt legate de creier, care ne face să simțim mai multă sau mai puțină foame, sau să renunțăm la mâncare.

Descoperirea este incredibilă

Între 40 și 70 la sută din cazurile de obezitate au o componentă genetică și, deși a fost legată tradițional de partea de mijloc a corpului, o mare cantitate din genele acestei boli sunt legate de creier, care ne face să simțim mai multă sau mai puțină foame, sau să renunțăm la mâncare.

"Obezitatea este în creier", a subliniat dr. Ruth Loos, directoarea Programului privind metabolismul și genetica obezității al Institutului de Medicină Personalizată Charles R. Bronfman din New York, în cadrul Simpozionului Internațional desfășurat la Madrid. Potrivit ei, un studiu actual se axează pe descoperirea de noi gene pentru a înțelege mai bine biologia obezității, care este "cea care ne face să devenim obezi".

Află care este locul din corpul tău cu cea mai mare cantitate de grăsime!

În opinia sa, potrivit informațiilor actuale nu este posibil să se anticipeze în mod precis cine va suferi sau nu de obezitate. De fapt, se poate prezice între 5 și 20 la sută din genetica asupra obezității, a spus experta. Potrivit dr. José María Ordovás, director al laboratorului de Nutriție și Geomatică de la Universitatea Tufts (SUA), obezitatea nu este o problemă care răspunde unei gene unice — de fapt se cunosc circa 200 de gene asociate acestei patologii.

Articolul continuă după reclamă

Obezitatea nu ține numai de alimentație

Dr. Ordovás a explicat că există un mediu "obeso-genic" în care trăim și la care suntem expuși (când mâncăm, când dormim mai puțin decât normal, când suntem supuși stresului..) iar cunoașterea acestui mediu este un fel de "călcâi al lui Ahile", care împiedică oarecum progresul cercetărilor.

Expertul în nutriție a subliniat că "dialogul care există între gene și mediul înconjurător se modelează prin epigenetică", cum este cazul bebelușilor expuși riscului de a deveni obezi prin alimentația în exces a mamelor în timpul sarcinii.

Specialiștii dezvăluie detalii incredibile despre această problemă de sănătate

Ordovás s-a referit și relația care există între obezitate și nivelul socio-economic și cel al educației, astfel încât persoane cu o mare prezență a genei FTO (legată frecvent de această patologie) nu ajung obeze datorită deprinderilor de viață sănătoase.

La rândul său, dr Antonio Vidal-Puch, de la Universitatea din Cambridge, a precizat că problema obezității nu este excesul de grăsime pe care îl are o persoană, ci cantitatea acesteia prezentă în unele organe ca ficat, mușchi sau creier, care ajung să nu mai funcționeze, patologie cunoscută drept "sindromul metabolic".

Sursa: Agerpres

Hulda Clark, femeia care a vindecat 20.000 de bolnavi de cancer!... Faci asta zilnic! Topul obiceiurilor care scurtează viața! S-a dezvăluit secretul longevității...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Canabidiol cu spectru complet, spectru larg sau izolat: Ce diferențe există între formule
(P) Canabidiol cu spectru complet, spectru larg sau izolat: Ce diferențe există între formule
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și la ce să fii atent
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x