Aparatul are forma unei cutii, este fabricat din plastic si este mai mic decat un telefon fix. Cu ajutorul unor accesorii, poate monitoriza tensiunea arteriala, ritmul cardiac, nivelul glicemiei sau greutatea. Conectat la un call center, il avertizeaza pe utilizator cand are nevoie de o noua reteta pentru medicamente.
Sistemul a fost denumit „telesanatate" si are scopul de a inlocui vizitele la medicul de familie care consuma timp, sunt stresante pentru unii pacienti si implica mari chltuieli pentru stat.
Guvernul britanic isi doreste ca in termen de cinci ani aceste aparate sa fie prezente in trei milioane de locuinte. Astfel, cheltuielile din sistemul sanitar s-ar reduce cu 1,2 miliarde de lire anual.
Foto: Daily Mail