Antena Căutare

Calitățile și defectele ascunse ale celor născuți într-o zi de 18 sau 17! Unii iubesc cu pasiune, dar pot fi infideli, iar alții au un talent special

Cei născuți pe data de 18 a oricărei luni sunt supranumiți finalizatorii, deoarece împlinesc aproape mereu ceea ce își pun în minte, în timp ce nativii născuți într-o zi de 17 a oricărei luni sunt ambițioși, plini de energie și au o viziune largă.

Ilustrație.

Potrivit numerologului Mihai Voropchievici, cei născuți într-o zi de 18 sunt independenți, înflăcărați și idealiști dar nu cât să piardă contactul cu realitatea. Au un acut simț al afacerilor și al banului. Pot să administreze firme mari și prospere, au succes mai ales în comerț și servicii dar la fel de bine pot să fie psihologi, pot avea talent artistic ba chiar și politic.

Ca defecte, încăpățânare și capabilitatea de a înțelege și ierta. Le este recomandat să evite gândurile de răzbunare pentru că se pot întoarce împotriva lor ca un bumerang.

În dragoste au sentimente pasionale, arzătoare pe care nu se tem să și le exprime, și le însoțesc de gesturi impresionante și dramatice. Chiar dacă nu sunt un exemplu de fidelitate își respectă și ocrotesc familia.

În schimb, cei născuți pe data de 17 a oricărei luni sunt supranumiți manageri. Sunt ambițioși, plini de energie și cu o viziune largă. Au un talent special pentru afaceri, sunt excelenți organizatori, manageri și promotori. Au o minte iute, progresită iar proiectele lor sunt ample și îndrăznețe.

Articolul continuă după reclamă

Mijloacele de împlinire sunt originale, ingenioase și eficiente. Pot să facă bani, chiar foarte mulți dar pentru ei nu banul este scopul în sine, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Adesea au în paralel și preocupări spirituale.

Ca defecte, impulsivitate, posesivitate, lipsa de scrupuledar și obsesia puterii.

În dragoste personalitatea lor radiantă plină de forțe atrage ca un magnet. Ajung într-un puct în care trebuie să facă o alegere importantă în viața sentimentală, altfel s-ar risipi degeaba în căutări infinite.

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de miercuri, 4 decembrie 2019. Balanțele și Scorpionii au probleme în dragoste! O altă... Lună Plină în Gemeni până pe 12 decembrie. Succes major în casa banilor pentru zodia Scorpion. Fecioarele au noroc în dr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop zilnic 28 octombrie 2026. Taurul este încurajat să facă ordine în cheltuieli, Berbecul se stresează extrem de mult
Horoscop zilnic 28 octombrie 2026. Taurul este încurajat să facă ordine în cheltuieli, Berbecul se stresează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Horoscop zilnic 27 octombrie 2026. Berbecul trebuie să evite împrumuturile, Taurul riscă să aibă un program extrem de încărcat,.
Horoscop zilnic 27 octombrie 2026. Berbecul trebuie să evite împrumuturile, Taurul riscă să aibă un program...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x