Antena Căutare

Fericire cum n-au trăit până acum! Zodiile care își întâlnesc marea dragoste în iarna lui 2019. Tu ești printre ele?

Iarna lui 2019 se anunță extrem de favorabilă din punct de vedere al sentimentelor. Nu toți vor avea parte de fericirea supremă, însă trebuie să știi că există zodii cărora iarna 2019 le va aduce împlinirea pe plan personal. Fecioarele, Balanțele și Vărsătorii sunt printre ele.

Iarna lui 2019 se anunță extrem de favorabilă din punct de vedere al sentimentelor. Nu toți vor avea parte de fericirea supremă, însă trebuie să știi că există zodii cărora iarna 2019 le va aduce împlinirea pe plan personal. Fecioarele, Balanțele și Vărsătorii sunt printre ele.

BERBEC

Relațiile nativilor Berbec vor fi din ce în ce mai bune, începând cu luna noiembrie 2019. Pot să apară noi persoane, poate chiar jumătatea sufletului vostru. Mulți nativi pot cere în căsătorie pe cineva în acea perioadă sau pot să primească vestea că vor fi părinți. După un zbucium sentimental, luna noiembrie aduce pacea sufletească la care ați râvnit de mult timp, iar faptul că veți fi la casa voastră, alături cel care vă face fericiți, va trezi sentimente de recunoștință față de Univers.

TAUR

Articolul continuă după reclamă

Relațiile afective îi vor bulversa pe nativii Taur în iarna lui 2019. Veți avea parte de nenumărate „surprize”, totul se va precipita în lunile noiembrie-decembrie. Chiar și cele mai solide relații vor fi zguduite din temelii, se repetă istoria din 2018, pe care au trăit-o nativii Taur-Balanță (opoziția Jupiter-Uranus) , numai că sub o manieră mult mai subtilă, cu aer de șantaj, de amenințare. Relațiile ce se vor construi în acest an vor fi atipice, veți accepta mult mai multe defecte la partener.

GEMENI

Capitolul sentimental pentru nativii Gemenii în iarna lui 2019 nu pune decât paie pe foc: vor exista episoade de certuri, de dispute, de amenințări, iar în urma acestor altercații Gemenii se pot trezi și singuri. Lunile noiembrie-decembrie vor fi cele mai tensionate la acest capitol, Gemenii nu vor mai trece cu vederea greșelile pe care le fac ceilalți față de ei.

RAC

Dragostea va fi încercată din plin de cei doi malefici din Capricorn, Saturn și Pluto, aflați în casa a VII-a, a căsătoriei. Astfel, Racii vor da dovadă de severitate, aroganță, se vor arăta mult mai capricioși și mofturoși, nu vor mai tolera nicio greșeală din partea partenerului. Poate cel mai important aspect al acestor schimbări sentimentale este conștientizarea că puteți să aveți grijă singuri de propria persoană și că nu mai depindeți ca până acum de cineva, în special de partenerul sentimental.

LEU

Din mai 2018 Karma se află în domiciliul Leilor și va sta aici până pe 6 Noiembrie 2019. Acest interval de timp este prielnic nativilor Leu pentru a iniția noi relații, pentru a consolida relațiile deja existente prin trecerea la un alt nivel (nașterea unui copil), iar acolo unde sunt probleme în cuplu, se recomandă mai multă sinceritate. Sufletul pereche poate să apară în orice moment și puteți să îl întâlniți în situații neașteptate. Norocul este de partea voastră dacă doriți să cereți în căsătorie pe partener.

FECIOARĂ

Noiembrie poate să aducă pentru cei din semnul Fecioarei noi relații, oficializarea relației cu partenerul de viață, care își dorește un cămin, totodată pot veni pe lume copii. Acțiunile inițiate în aceste luni vor fi benefice și de bun augur până în lunile noiembrie-decembrie, prin urmare, în aceste circumstanțe, posibilitățile ca nativii Fecioară să înceapă ceva profesional alături de persoana iubită sunt destul de mari.

BALANȚĂ

Cea mai bună veste se înregistrează la capitol afectiv. După 7 ani, în care nativii Balanță au avut parte de parteneri imprevizibili, mereu puși pe fugă, schimbători, în lunile de iarna ale lui 2019, totul se va schimba: echilibrul se va restabili în viața voastră. Relațiile care s-au construit în ultimul an de zile vor trece peste un prag al încercării, menit să aducă prosperitate relației. În urma acestor confruntări ce se vor evidenția la sfârșitul lunii Ianuarie, cât și începutul lui Februarie, acești nativi vor fi nevoiți să treacă la pasul următor: oficializarea relației, aducerea pe lume a unui copil.

SCORPION

Începutul verii este ca o undă de șoc pentru multe familii unde se găsește un nativ Scorpion, se va dori independență, iar dragostea va fi interpretată diferit de către fiecare partener. Perioada următoare va pune la încercare fidelitatea Scorpionilor, care, împinși de un instinct puternic, vor fi de nestăpânit, însă tocmai aceste momente vin să le vorbească despre moralitatea cumpătării, despre înfrânarea dorinței. Într-un cuvânt, iarna lui 2019 va fi una a extremelor.

SĂGETĂTOR

Săgetătorii vor fi nevoiți să aleagă între minte și inimă. Prima opțiune îi va împinge pe acești nativi în preajma unor persoane sus-puse, scopul lor fiind câștigul pe plan financiar. Toată această strategie va produce o ruptură sufletească, în urma căreia Săgetătorii își vor pierde mult din libertate. Sunt șanse ca Săgetătorii să se îndrăgostească la prima vedere în iarna, dar odată cu începutul toamnei vor avea parte de o surpriză: fie aflați că acea persoană vă ascunde un secret, fie voi înșivă sunteți implicați într-o relație și partenerul va afla despre ea.

CAPRICORN

Capitolul afectiv pentru nativii Capricorn va fi, din păcate, unul dintre cele mai afectate. Luna noiembrie va fi una a extremelor din punct de vedere sentimental, va aduce o revoltă în plan fizic, întrucât vă puteți îndrăgosti la prima vedere de cineva, persoană care poate fi fie dintr-o pătură socială superioară statutului vostru, fie dimpotrivă. La o primă vedere, vom observa că toate planetele mari sunt în case sentimentale, ceea ce face ca nativul Capricorn să fie pus în dificultatea de a lua o decizie. De asemenea, vor fi și nativi Capricorn care se vor implica într-o relație extraconjugală.

VĂRSĂTOR

Dragostea pentru nativii Vărsător va fi asemenea unui reactor nuclear, vor fi prinși în tot felul de planuri care vor avea ca scop definitivarea lor ca oameni, prin maturizare. Noiembrie vine să vă ajute să treceți la un alt nivel: fie se vor naște prunci, fie vă veți muta la casa voastră. Tot ceea ce veți începe va fi utilizat în noiembrie. Vărsătorii vor fi plăcut impresionați să afle că o persoană cu care au colaborat în trecut îi recomandă unui specialist sau chiar își doresc să reia legătura în scopul desfășurării unor activități economice, dar, pe parcurs, lucrurile vor ajunge în sfera afectivă.

PEȘTI

Din punct de vedere sentimental, iarna se poate împărți în doua perioade. Prima parte poate să aducă pentru marea majoritate a Peștilor o nouă relație, oficializarea relației existente, iar acolo unde deja este o relație, șansele ca Universul să vă dăruiască un prunc sunt mari. În a doua parte, pentru voi vor veni noi provocări profesionale, în schimb latura erotică și sentimentală va avea nevoie de multă diplomație. Schimbările cele mai importante ale acestui capitol vor începe după luna noiembrie.

Sursa: zodiacool.ro

Horoscop zilnic: horoscopul zilei 30 septembrie 2019: Bani și bunuri pentru Fecioară... Zodii cu două fețe: cine te vinde pe la spate când te aștepți cel mai puțin!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop weekend 6 iunie – 7 iunie 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Horoscop weekend 6 iunie – 7 iunie 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Zodia preferată a lunii iunie 2026! Cine este nativul care are parte de noroc, bani și vești bune
Zodia preferată a lunii iunie 2026! Cine este nativul care are parte de noroc, bani și vești bune
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x