Antena Căutare

Horoscop 2020: Cea mai norocoasă zodie de anul viitor

Anul 2020 va fi un an în care toate semnele zodiacale vor putea profita de un nou început, atât în viața personală, cât și în domeniul financiar.

Potrivit horoscopului anual, unii dintre noi se vor concentra pe distracție, în timp ce alții își vor folosi încrederea pentru a iniția proiecte personale mai extinse.

Anul 2020 va fi unul foarte important, deoarece marchează începutul unei noi ere. Conjuncția dintre Jupiter și Saturn inițiază un nou ciclu de 20 de ani, care va influența în principal semnele de apă: Rac, Scorpion și Pești, considerate astfel cele mai norocoase zodii din anul 2020. De asemenea, anul acesta promite experiențe complet noi în viaţa profesională.

Horoscop 2020 – Rac

Anul viitor, pentru nativii din zodia Rac gândurile s-ar putea concentra în jurul educației, locurilor străine sau a călătoriilor. Un profesor sau un ghid îți poate deschide ușile minții, iar tu, poți fi consilierul, mentorul, ghidul celorlalți. Îți va fi mai ușor să gândești departe, să obții o imagine de ansamblu intelectuală. Creativitatea și inovația vor fi caracteristici în lumea ta profesională, iar o oportunitate neobișnuită pentru călătorii îndepărtate poate apărea pe neaşteptate.

Articolul continuă după reclamă

La capitolul bani ar trebui ca 2020 să fie un an excepţional pentru tine. Pentru a avea succes, trebuie trebuie să muncești din greu. Cu multă muncă și perseverență, vei elimina toate obstacolele din calea prosperității.

Anul 2020 este un moment bun, dar nu etraordinar, pentru a începe o afacere. Cu toate acestea, dacă depui mai mult efort, rezultatele vor fi excelente și vei avea realizări deosebite.

Ești o persoană emoțională, timidă și sensibilă. Sentimentele tale sunt ușor de rănit și deseori exagerezi emoțional deoarece ești influențat de stările de spirit și emoțiile altor oameni.

Horoscop 2020 - Scorpion

Anul 2020 este un an important de creștere pentru Scorpioni, iar o mare parte din ceea ce culegi din recompense provin din eforturile depuse în trecut.

La începutul anului, cele mai puternice schimbări care îți afectează călătoria către viitor se regăsesc în domeniul profesional.

Cariera ta a avut un impuls în ultimul an, iar în 2020 va fi la fel până pe la jumătatea anului, când se vei vedea ca și cum un nor se risipește și vei fi liber să te exprimi profesional. Acest lucru poate duce la o promovare, un pas mai mare, evaluări bune, o productivitate mai mare.

Dacă ești singur, vei încheia anul tot așa. Dacă ai o relație, vei avea aceeași relație și la sfârșitul anului. Este un moment al uniunii și ceea ce este împreună, rămâne împreună. Ceea ce este separat, va rămâne separat. Securitatea și confortul în toate relațiile personale sunt un beneficiu de care să te bucuri în acest an.

Sănătatea va fi destul de bună în acest an, singura excepție fiind aceea că poate ai tendința de a uita sau de a pierde lucruri. Pentru că ești secretos, apar adesea neînțelegeri. Cel mai bine este dacă împărtășești ceea ce vrei și să fii mai degrabă deschis.

Datorită intensității și pătrunderii voastre dincolo de fapte și de cuvinte, oamenii reacționează puternic în prezența ta. Pe măsură ce le evidențiezi însă punctele slabe, se depărtează și te izolează. Pentru tine atacul este cea mai bună apărare. Nu îți plac jumătățile de măsură, la tine este totul sau nimic. Oamenii te iubesc sau te urăsc. Îi afectezi profund și le schimbi dramatic viața.

Horoscop 2020 - Pești

În prima jumătate a anului 2020, te vei izola de oamenii apropiați. Devii retras, nu vei mai dori să întâlnești oameni noi și anulezi orice eveniment social. Pur și simplu nu vei avea chef.

Această perioadă va dura până în iunie 2020, când viața ta se va schimba radical, când vei obține recunoașterea profesională și îți vei aminti că există și viață privată, așa că vei permite iubirii să reintre în viața voastră.

Dacă ești căsătorit, lucrurile vor rămâne așa cum sunt. Dacă ești singur, vei continua să rămâi așa dintr-un soi de teamă față de relații. Anul 2020 este un an mai mult despre tine decât despre relațiile intime. Nu îți vei descoperi sufletul pereche decât dacă ai deja unul.

Te miști încet și cu o anumită detașare, constantă, în anul 2020, deciziile romantice se vor combina cu visele și cu pragmatismul. Când te-ai decis care sunt obiectivele tale, vei fi atent să incluzi doar acele lucruri pe care știi că poți să le obții.

Citeşte şi: Capricornii, un magnet pentru bani! Potrivit unui clasament Forbes nativii capricorn sunt cei mai bine clasați

Citeşte şi: Ziua în care te-ai născut spune totul despre tine! O să îți placă ce afli despre tine

Sursă: huff.ro

Horoscopul despre carieră şi bani. Horoscopul zilei de miercuri, 6 noiembrie 2019. Fecioarele atrag banii ca un magnet... Horoscop zilnic: horoscopul zilei de joi, 7 noiembrie 2019. Gemenii pierd o persoană dragă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop zilnic 27 august 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate
Horoscop zilnic 27 august 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Horoscop zilnic 26 august 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate
Horoscop zilnic 26 august 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x