Antena Căutare

Horoscop mai 2018 Pești. Surpriza secolului pentru această zodie

Horoscopul lunii mai ii aduce zodiei Pești numai surprize placute, de care va depinde viitorul profesional luminos. 

Horoscopul lunii mai îi aduce zodiei Pești numai surprize plăcute, de care va depinde viitorul profesional luminos.

În prima parte a lunii ești mai mult pe drumuri, fie în vizită la prieteni și rude, fie în scop profesional. Atenție la felul în care vorbești, deoarece există tendința de a ridica tonul și de a-i critica pe ceilalți. Evită implicarea emoțională în treburile altora și oferă-ți ajutorul doar atunci când îți este cerut. În preajma datei de 15 Mai se vor contura noi relații, cu oameni interesanți care vor aduce progresul în viața ta. Vei avea parte de surpriza secolului să afli că, cu unii dintre ei pe cer i-ai divinizat mult timp, s-ar putea să devii coleg de serviciu mai târziu. Pe de altă parte perioada este favorabilă abordării unor cursuri sau programe de instruire personală și profesională. A doua parte a lunii îți aduce spor și succes în treburile gospodărești. Ocupă-te de reamenjările interioare, de curățenii și reparații. Relațiile cu membrii familiei vor fi mai apropiate, iar depănatul amintirilor va deveni o îndeletnicire agreabilă alături de cei dragi. Potrivot horoscopului, în intervalul 15 – 16 Mai se întrezăresc schimbări majore în domeniul profesional. Ori se finalizează o activitate socială care te-a ținut mult timp în ochii și urechile lumii, ori anumite relații oficiale se destramă definitiv.

Horoscop mai 2018 Vărsător. Zodia infidelă a lunii. Își va înșela partenerul ținându-l de mână... Horoscop mai 2018 Berbec. Cele mai bune vești din tot Zodiacul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop weekend 12 septembrie - 13 septembrie 2026. Zodia care primește o lovitură foarte dură pe plan personal
Horoscop weekend 12 septembrie - 13 septembrie 2026. Zodia care primește o lovitură foarte dură pe plan personal
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Zodiile care își pot schimba locul de muncă în toamna 2026. Cine primește o oportunitate neașteptată
Zodiile care își pot schimba locul de muncă în toamna 2026. Cine primește o oportunitate neașteptată
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x