Antena Căutare

Ce a postat Roxana de la Mireasa sezon 6, după ce a fost eliminată. Mesajul clar de pe Instagram

Roxana de la Mireasa sezon 6 a fost eliminată în Gala din 28 octombrie 2022. Anunțul a luat prin surprindere pe toată lumea, însă regulamentul trebuie respectat. Iată ce a postat fosta concurentă pe Instagram.

Roxana de la Mireasa sezon 6 a fost eliminată în Gala din 28 octombrie 2022. Anunțul a luat prin surprindere pe toată lumea, însă regulamentul trebuie respectat. Iată ce a postat fosta concurentă pe Instagram. | Antena 1

Săptămâna trecută, în cursa de eliminare s-au aflat Adina și Ada. Ambele au fost nominalizate de concurenții din casa Mireasa sezon 6 pentru a părăsi competiția. Motivul? Cele două nu au pe cineva în concurs și tinerii au încercat să protejeze cuplurile și cunoașterile.

Ei bine, publicul a avut ultimul cuvânt. Timp de o săptămână, telespectatorii au putut vota pe toate platformele pe cine nu mai doresc în casă.

Cum s-a mai întâmplat în actualul sezon Mireasa, burlacii din casă au putut proteja una dintre fete. După ce majoritatea concurenților au spus că Ada ar trebui să plece, Sebaidin și George au ales să o protejeze pe Adina.

Citește și: Mireasa sezon 6. ”S-a jucat”. Primele impresii după plecarea Roxanei din competiție. Paul a plâns

Articolul continuă după reclamă

Pentru că publicul o votase pe Adina ca să plece din competiție și ea a fost salvată de băieți, regulemantul spunea clar că fata care va părăsi competiția este ultima clasată în clasamentul telespectatorilor.

Pe ultimul loc s-a aflat Roxana, cea care era într-o situația incertă cu Paul. Fata luase decizia, cu doar câteva ore înainte, să-l părăsească pe nepotul doamnei Ecaterina. S-a dus scânteia, a explicat ea.

Totuși, Roxana nu a fost atât de sigură pe sentimentele ei și, câteva ore mai târziu după despărțire, i-ar fi spus lui Paul că s-a speriat pentru că simțea tot mai mult pentru el.

Însă comportamentul și evoluția ei în casa Mireasa nu ar rămas netaxate de publicul fidel emisiunii. Astfel, ea a ocupat, din nou, ultimul loc în clasament.

Ce a postat Roxana de la Mireasa sezon 6, după ce a fost eliminată

La scurt timp după eliminarea de la Mireasa sezon 6, Roxana a revenit pe Instagram. Ea și-a schimbat fotografia de profil și a postat o imagine în feed.

”Experiențele te schimbă, dar nu îți schimbă sufletul”, a scris ea la descrierea postării.

Roxana a primit o mulțime de comentarii și la unul dintre ele a răspuns: ”Și da, totul în viață se întâmplă cu un motiv. Experiențele de genul ne ajută”.

Mireasa sezon 6. ”S-a jucat”. Primele impresii după plecarea Roxanei din competiție. Paul a plâns... Mireasa sezon 6, 31 octombrie 2022. Ce i-a spus Roxana lui Paul înainte de a părăsi competiția: „Sunt bulversat”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție în 2024
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către cunoaștere
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x