Atmosfera din casa Mireasa devine tot mai tensionată, iar discuțiile despre curățenie și mâncare par să nu se mai termine. De această dată, nemulțumirile fetelor au ieșit din nou la suprafață, iar Maria și Anne-Mary au răbufnit, mărturisind că au ajuns la capătul răbdării. În urma acestor discuții, doamna Carmen ar fi fost profund afectată și ar fi izbucnit în lacrimi.
Doamna Carmen a început să plângă după discuțiile legate de curățenie
Maria a transmis că nu mai vrea să existe reproșuri atunci când vine vorba despre mâncare și s-a arătat dispusă să gătească pentru colegele sale, cu o singură condiție: să fie lăsată să se ocupe singură de treabă, fără ca alte persoane să intervină.
„Îmi spuneți ce vreți să mâncați, tu, Paula, Alexandra, vă fac eu mâncare de o să ziceți «Doamne ajută», că știu să fac. Dar și dacă intru în bucătărie, să nu fie nimeni pe lângă mine”, a spus Maria, vizibil deranjată de comentariile repetate.
Nici Anne-Mary nu și-a ascuns nemulțumirea. Concurenta consideră că discuțiile despre ordine, curățenie și alimente au devenit exagerate și că, de prea mult timp, acestea ocupă un loc central în viața din casă.
„Zici că suntem la nebuni, deja mi se pare absurd. Ce am venit aici, să fac curat? (...) Am vorbit numai de curățenie, și mâncare, și frigidere, și brânză. Hai, bă, lăsați-mă, că deja m-am săturat!”, a spus Anne-Mary.
Tânăra a explicat că simte că, indiferent ce ar face fetele, tot apar noi observații și nemulțumiri. Mai mult, aceasta a spus că a discutat deja cu mamele și că și-ar dori să nu mai existe astfel de confruntări.
Ce au urmat în urma discuțiilor
La rândul ei, Maria a insistat că este pregătită să gătească și să contribuie, însă nu își dorește să fie permanent criticată pentru modul în care se organizează lucrurile.
Discuțiile au afectat atmosfera din casă și au avut urmări inclusiv asupra mamelor. Doamna Carmen ar fi resimțit puternic tensiunile și nu și-a mai putut stăpâni emoțiile, izbucnind în lacrimi.
Rămâne de văzut dacă fetele și mamele vor reuși să ajungă la un compromis sau dacă subiectele legate de gospodărie vor continua să provoace noi momente tensionate în casa Mireasa.
Alberto și Belu, convinși că Beleuț nu-și mai găsește locul în casa Mireasa: "Nu își mai are..."...