Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Sese a tras-o puternic de mână și haine pe Giovana după ce s-au certat. Ulterior a spart ușa de nervi

Sese și Giovana de la Mireasa sezon 5 s-au certat la petrecerea de sâmbătă. Tânărul i-a reproșat că nu se simte important și că se uită după Valentin.

După ce au discutat aprins, Giovana a vrut să plece. Cei doi se aflau în baie și în momentul în care iubita lui s-a îndepărtat, Sese a tras-o de mână astfel încât ea mai avea puțin și cădea peste el.

Puțin mai târziu, el a plecat în casa băieților și a lovit ușa cu piciorul. În partea de jos, bucata de lemn s-a spart.

De ce s-au certat Sese și Giovana de la Mireasa sezon 5

”Te uiți, ha? Îți place fără mâneci. Deci mă jur dacă m-aș uita eu așa la cineva. Aveai zâmbetul până aici. Dacă văd că reacționezi la fel nu mă simt special”, i-a zis Sese.

În acest timp, Giovana l-a rugat să nu-și mai dea ”filme aiurea”. De cealaltă parte, Sese a afirmat că el poate să cucerească mai bine decât ar face-o ea dacă ar zâmbi.

”Iar e gelos.”, a zis iubita lui Sese când Larisa a intervenit și i-a întrebat ce au. ”Mă gândesc că e și sucul de vină”, a mai adăugat Giovana.

Câteva minute mai târziu, Sese și Giovana au început o altă discuție. El i-a reproșat că nu se simte important și că e nevoie de alții să-i aducă zâmbetul pe buze. ”Tu te încarci cu energie de la Inimioara și Adrian și o răsfrângi asupra mea”, a spus Sese, care a mai adăugat că Giovana nu comunică cu el.

Convorbirea s-a mutat în baie, unde Giovana a refuzat să discută. Când să plece, iubitul ei a tras-o pe mână, de haine și a treia oară de mână.

Când a revăzut gesturile partenerului ei, Giovana și-a pus mâna la față. Imediat au fost difuzate imaginile când Sese a spart ușa.

În emisia live, băiatul a zis că iubita lui îi amplifică ”nebunia”. Giovana a reamintit că i-a dat un ultimatum și că asta va fi ultima ceartă pentru că nu îi plac aceste situații.

Giovana a plâns după ce s-au certat dur, în urmă cu o săptămână

O discuție tensionată a adus lacrimi pe obrajii Giovanei, care nu a mai plâns până atunci la Mireasa. Sese a luat-o în brațe și a încercat să o calmeze, însă a fost de neînduplecat.

Giovana a spus că simte faptul că lucrurile nu mai merg bine între ei pentru că există multă tensiune. În live, a spus că nu-și dorește ca prietena ei să o vadă în această stare.

”Am plâns pentru că nu voiam să mă vadă așa prietena mea. Nu îmi place să mă vadă că... Ne-am împăcat. De fiecare dată ne împăcăm.”, a afirmat Giovana.

”Readucem toate chestiile astea... O etichetă anapoda, aia cu agresiv, că am mușcat-o.”, explica și Sese.

Mireasa 2021, sezon 4. Cum le-a pozat Victor pe Andrada și buni Lenu. Cele două au avut multe neînțelegeri în competiție... Mireasa 2022, sezon 5. Adrian a întrerupt cunoașterea cu Inimioara și e deja interesat de altă fată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție în 2024
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către cunoaștere
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x