Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Surpriză de proporții. Mamele și concurenții singuri din casă au fost chemați să voteze

Simona Gherghe a chemat mamele și concurenții singuri din casa Mireasa în living. Astfel, doamna Dana, doamna Elena, doamna Eleonora, doamna Mioara, Adrian, Elena, Larisa și Răzvan au avut de luat o decizie grea.

Cei invitați au avut în față două cartoline. Ei au avut de votat cel mai puternic cuplul din casă și cel mai slab cuplu.

Votare surpriză în gala din 4 iunie 2022

Simona Gherghe i-a rugat pe cei 8 să nu le spună concurenților din cuplu ce s-a votat în gala de azi și cu atât mai puțin ce opțiuni au pus pe cartolină. Această votare se face în fiecare sezon, iar acum, cu mai puțin 1 lună și jumătate înainte de finalul competiției este posibil ca un cuplu să fie eliminat din competiție.

Concurenții singuri și mamele au luat rapid decizia. Simona Gherghe le-a explicat că părerea lor contează, iar cel mai puternic cuplu este cel în care se vede iubirea reală, iar pentru cel mai slab cuplu definiția se referă la cel pe care concurenții nu îl consideră suficient de închegat ca să-și ducă mai departe povestea în afara casei Mireasa.

Cel mai slab cuplu din casa Mireasa: Sabrina și Perneș.

Cel mai puternic cuplu: Sabrina și Perneș.

Pentru că au fost votați la ambele categorii, a contat imunitatea din top. Cum niciunul dintre ei nu a mai fost în topul telespectatorilor, cei doi au intrat într-o cursă de eliminare.

Cuplurile, au fost invitate și ele să voteze

Cuplurile au fost invitate și ele să voteze. Tot cel mai puternic și cel mai slab cuplu au avut de votat și nu au avut voie să se voteze pe ei.

Partenerii au avut voie să se consulte între ei, dar nu să vorbească cu celelalte cupluri din casă. Simona Gherghe le-a cerut mai apoi să-i aducă plicurile. De această dată, la votarea cuplurilor, totul a durat un pic mai mult.

Și concurenții din cuplu au fost rugați să nu discute în gală ce au votat.

Ce s-a întâmplat în casa Mireasa săptămâna trecută

Săptămâna trecută a fost una dificilă pentru concurenții din casa Mireasa. Sabrina și Perneș sunt mai bine, dar au intrat în conflict cu doamna Eleonora.

Doamna Dana i-a spus confidentei lui Perneș că nu este o mamă în adevăratul sens al cuvântului, iar acest lucru a dus la discuții intense. Perneș nu i-a luat apărarea însoțitoarei lui, chiar s-a certat cu ea, iar acest lucru a făcut-o pe mama concurentului să sune în emisiune și să-și certe fiul pentru comportamentul lui.

Giovana s-a certat cu doamna Dana, iar discuțiile dintre ele pare că nu se mai termină.

Alina și Valentin au lăsat certurile deoparte și au făcut pasul următor în relație. Valentin și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce săreau cu parașuta și i-a oferit un inel foarte frumos.

În cuplul Yana și Andrei tensiunea a fost la cote maxime. La adresa fetei au fost aduse mai multe acuzații pe motiv că în afara casei a avut relații cu bărbați maturi, cu potențial financiar mare.

Mireasa 2022, sezon 5. Clasamentul publicului din 4 iunie. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii... Mireasa sezon 3. Maria Roman, schimbare de look. S-a vopsit și e foarte încântată de rezultat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x