Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Valentin, încălcare gravă de regulament. Ce s-a întâmplat cu concurentul

Certurile dese cu Alina l-au făcut pe Valentin să-și iasă din minți. După ce ieri în emisia live Simona Gherghe i-a spus că va primi avertisment pentru că a ieșit pe poartă în timpului unui joc cu Alina, concurentul nu a ținut cont de vorbele spuse.

De data acesta însă, situația a fost complet diferită. În timpul unei discuții cu Alina, Valentin a spus că relația lor este din ce în ce mai distanțată, iar Alina a spus că are nevoie de liniște. Se pare că orgoliile celor doi sunt mari și nu le dau pace în relație.

Valentin, încălcare gravă de regulament

În urma unor astfel de reproșuri, Valentin a ieșit pe terasa casei, iar mai apoi a făcut semn la cameră și a spus că iese un pic pe poartă. Acesta a plecat din curtea casei și a spus că simte nevoia să schimbe un pic peisajul.

Totul a degenerat după ce cei doi au văzut un material cu ei în timp ce se certau. Alina a spus că nu se simțea în siguranță lângă el, că o deranjează că el nu sesizează comportamentul violent, iar Valentin a spus că iubita sa l-a pus într-o postură proastă.

Un membru al echipei l-a adus pe Valentin înapoi în casă. Băiatul a fumat o țigară ca să se calmeze, timp în care Alina a venit la el și l-a rugat să se calmeze.

Întrebat în live ce s-a întâmplat, Valentin a spus că a fost doar o ieșire. Cei din casă nu au știut ce a făcut Valentin.

Ce sancțiune s-a dat

Simona Gherghe i-a anunțat pe cei din casă că ei sunt cei care îi vor acorda sancțiunea lui Valentin. Au fost trei opțini: valentin este descalificat și pleacă acasă, ușile se închid la ora 17 și timp de o săptămână nu se mai deschid, sau începând de azi și până pe 22 mai nu se mai primesc deloc cadouri.

Discuțiile au început în casa Mireasa și au fost multe nemulțumiri. Giovana a fost cea mai vehementă și a spus că nu este dispusă să suporte consecințele acțiunilor lui Valentin. Majoritatea a decis să nu se primească nimic din afara casei până pe data de 22 mai.

Andra de la Mireasa 1 a intrat pe mâinile Iuliei Albu. Cum arată fosta soție a lui Armando după schimbarea spectaculoasă... Mireasa 2022, sezonul 5. Leo, tensionat în prezența Andei. Ce s-a întâmplat cu concurentul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x