Antena Căutare

Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Ce a făcut Andi în perioada în care a fost departe de Roberta din cauza eliminării lui din casă

În epispdul 3 al emisiunii Mireasa: Confesiuni au fost invitați soții Frimu. Andi și Roberta au vorbit despre momentele plăcute, dar și despre provocările trăite de ei în cadrul sezonului 11 Mireasa.

Mireasa: Confesiuni este un produs exclusiv AntenaPLAY. Emisiunea a ajuns la sezonul 7, prezentat de Andreea Frățilă.

Andi și Roberta Frimu s-au clasat în Finala Mireasa pe locul al treilea. Cei doi au vorbit în al treilea episod de Mireasa: Confesiuni, sezon 7, despre parcursul lor în competiție, despre micile provocări, dar și despre cum au ajuns să fie siguri că sunt suflete pereche.

Andi și Roberta, invitați la Mireasa: Confesiuni

Unul dintre momentele dificile pe care le-au trăit Andi și Roberta a fost cel în care băiatul a fost eliminat în ziua în care el și tânăra au declarat că formează un cuplu.

Andi a povestit la Mireasa: Confesiuni cum au fost cele aproape 3 săptămâni fără femeia de care se îndrăgostise nebunește.

Ce a făcut Andi în perioada în care a fost departe de Roberta din cauza eliminării lui din casă: „M-am simțit neputincios”. Ce a realizat tânăra în acele aproape 3 săptămâni

Nici pentru Roberta nu au fost prea ușoară acea perioadă, dar a contat extrem de mult pentru că așa și-a dat seama că îl iubea pe Andi.

Tot la Mireasa, Confesiuni, cei doi au vorbit și despre conflictul cu doamna Dorina.

„Eu cred că doamna Dorina este după cum bate vântul. Acum ne ia în brațe și ne cere scuze, acum ne jignește și ne spune multe alte chestii fără să aibă un motiv concret. Nu m-a durut nimic din ce a zis legat de mine, m-a durut doar dacă a zis ceva legat de Andi sau de Brumi sau de familia mea. Dar în același timp am încercat să nu iau în serios. Dacă mă uit în spate la ce a făcut în emisiune, n-ar trebui să luăm nici măcar un cuvânt în serios din ce a zis doamna”, a spus Roberta.

Întrebată care crede că au fost motivele răutăților doamnei Dorina, Roberta a spus: „În primul rând că vedea că suntem în top. Știți cât o interesa pe ea cine e în top, de câte ori aducea în discuție ceva despre favoriți, despre perfecți. Doi la mână, nu-i plăcea dacă cineva își dădea cu părerea despre cum proceda ea. Noi n-am zis absolut nimic rău la adresa ei. Le-a zis Andi băieților că nu e ok cum procedează doamna Dorina, dar nu a zis nimic răutăcios, a zis doar că nu e ok, că noi suntem acolo să ne căsătorim și atunci doamna Dorina a prins o chestie așa că și-a permis Andi să vorbește despre ea.

Urmărește episodul 3 din Mireasa: Confesiuni cu Andi și Roberta integral în AntenaPLAY

Mireasa: Confesiuni este un produs disponibil exclusiv în AntenaPLAY. Pregătește-te pentru noul sezon Mireasa și vezi interviuri cu foști concurenți din cele 7 sezoane. Află cum s-a schimbat viața concurenților preferați în urma participării la show-ul matrimonial. Tot ce vrei e să dai PLAY!

Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Mihaela izbucnește în plâns. Ce amintire i-a adus lacrimile pe obraji și cum a reacționa... Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Emma a făcut dezvăluiri. Ce i-a împiedicat pe părinții ei să vină la cununie și la Final...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x