Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 15 noiembrie 2024. Stelian i-a încurcat numele Ramonei cu cel al fostei iubite. Cum a reacționat fata

În timpul unei discuții despre ispita de la Mireasa, sezon 10 Stelian a făcut o gafă. Băiatul i-a greșit numele iubitei sale. Cum a reacționat Ramona.

Ramona este nesigură pe Stelian, în primul rând pentru că îl suspectează că ar fi ispita, dar și după ce el i-a încurcat numele cu cel al fostei iubite. Cei doi au purtat o discuție în care să pună la punct ce vor face cât timp vor mai sta în emsiune.

Cum a reacționat Ramona după ce Stelian i-a încurcat numele

În timp ce băiatul încerca să îi argumenteze că nu este el ispita de la Mireasa, sezon 10, a făcut o gafă de proporții. Acesta a fost cât pe ce să îi spună Ramonei pe numele fostei sale iubite.

„Nu sunt eu. Ai să vezi. Că mai e un pic. Ai văzut că ispita nici nu e un personaj negativ”, a spus el.

„Și cu ce să încălzește pe mine? Dacă ești tu ispita. Dau un exemplu. Tu la un momenta dat, când am vorbint despre asta ai spus că și ispita se poate îndrăgosti. Și, dacă tu ai fi și m-ai alege pe mine, eu nu te-aș alege. Pentru că nu aș avea încredere”, a răspuns ea.

„Bine. Accept”, a fost concluzia lor.

Însă, în scurt timp, el a fost cât pe ce să-i spună pe al nume.

„Mi-ai spus alt nume?!”, a reacționat Ramona.

„Aoleu, începem din nou? Da, am vrut să îți zic Alex”, a spus ea după ce s-a ridicat supărată și a plecat.

Stelian a plecat după ea după ea să o împace, însă fata a început să își facă și mai multe gânduri. „Cred că ești puțin blocat în trecut”, i-a mărturisit Ramona.

„Ți-am spus Alex că tot trecea Alexia pe hol”, a încercat să îi explice băiatul.

În același timp, fata i-a reproșat că în mai multe rânduri a vorbit cu băieții din casă despre fosta lui relație.

„Ți-aș mai fi spus lucruri și promisiuni, mai stăteam să mă gândesc la viața de afară, dacă nu voiam ceva cu tine?”, a declarat băiatul.

De asemenea, în timpul discuției, Stelian i-a spus pentru prima dacă Ramonei, „Te iubesc”.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezon 3. Izabela, soția lui Blaze, s-a tuns cheală. Care este motivul pentru care a făcut o astfel de alegere... Mireasa sezon 10, 15 noiembrie 2024. Daiana și Cristi, sesiune live cu telespectatorii. Băiatul a infirmat că are un cop...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Claudia Shik, fosta concurentă a sezonului 2 Mireasa, a născut o fetiță. Ce nume poartă cel de-al doilea copil al ei
Claudia Shik, fosta concurentă a sezonului 2 Mireasa, a născut o fetiță. Ce nume poartă cel de-al doilea copil...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reality show-ul matrimonial Mireasa începe castingul pentru sezonul 14. Ce trebuie să afli
Reality show-ul matrimonial Mireasa începe castingul pentru sezonul 14. Ce trebuie să afli
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a reușit
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Legea salarizării, caz de pușcărie
Legea salarizării, caz de pușcărie Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Omul trimis de Putin la București a răbufnit după ce o dronă a explodat la Constanța. Mesajul fără precedent transmis de ruși
Omul trimis de Putin la București a răbufnit după ce o dronă a explodat la Constanța. Mesajul fără precedent... Redactia.ro
EXCLUSIV. Momentul în care drona marină găsită în Portul Constanţa explodează lângă o dană
EXCLUSIV. Momentul în care drona marină găsită în Portul Constanţa explodează lângă o dană Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x