Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine este Bogdan Asan Radu. Cu ce se ocupă acum, după ce a activat în cadrul armatei

Cine este Bogdan Asan Radu are o poveste de viață palpitantă, dar este pregătit să se așeze la casa lui. Tânărul a venit în casa Mireasa să își găsească jumătatea.

Bogdan este din București, are 23 de ani și este barber. Tânărul este însoțit în casa Mireasa de doamna Mariana, o bună prietenă ale bunicii concurentului.

Cine este Bogdan Asan Radu de la Mireasa sezon 10

Bogdan este născut în București, dar are origini turcești. Spune despre el că este un băiat răbdător, ceea ce l-a ajutat atât pe plan personal, cât și profesional.

„O să particip cu Mariana care este o prietenă de familie apropiată. Am ales să vin cu ea în emisiune pentru că este o persoană foarte pozitivă, energică și o să mă ajute cu deciziile din casă și cu fetele, desigur”, a spus el.

Concurentul de la Mireasa sezon 10 muncește de la 16 ani și a avut job-uri în multe domenii: de la ospătar, la muncitor comercial. De asemenea, timp de un an jumătate a activat în cadrul armatei, dar „a părăsit cu capul sus unitatea”.

„Am avut o copilărie destul de interesantă. Până în clasa a șasea am crescut la bunicii mei, m-au crescut cum au putut, părinții mei neavând posibilitatea. Dar eram un copil agitat”, a dezvăluit.

Pe plan sentimental, el a avut prima relație încă de la 13 ani care a durat un an. Cea de-a doua relație a debutat la vârsta de 20 de ani care a ținut tot un an, dar s-a încheiat din cauza distanței dintre ei.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

Premiera noului sezon o aduce în faţa telespectatorilor pe Mirela Vaida, cea care îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon, la Antena 1.

„Am primit cu nostalgie, cu bucurie şi cu emoţie propunerea de a începe acest sezon Mireasa. Îi voi ţine locul colegei noastre, Simona, pentru o perioadă scurtă de timp, care îşi va prelungi astfel puţin vacanţa. Eu sunt legată de proiectul acesta, căci aşa a început colaborarea mea cu Antena 1, în urmă cu aproximativ 14 ani, un proiect care mi-a adus satisfacţii şi relaţii cu foştii concurenţi care rămân pe viaţă. Experienţa în sine a acestui show este una unică. Abia aştept să cunosc noii concurenţi, luni, în direct la Antena 1, începând cu ora 14.00 şi le spun doar atât: să se bucure că au această şansă de a face parte dintr-un reality show de succes şi să trăiască momentul, pentru că sunt la vârsta la care îşi permit să experimenteze, mai ales că nu ştii niciodată când poţi să îţi găseşti marea iubire!”, a declarat Mirela Vaida, care a mai spus: „Iar din 19 august, vă dăm întâlnire zilnic, în faţa micilor ecrane, cu un nou sezon al emisiunii Acces Direct, la Antena Stars!”.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

De asemenea, Concursul Mireasa - Iubire de 10 se defășoară în perioada 08.07.2024 – 23.08.2024. Pe 23 august, în emisia live de Mireasa, se va anunța câștigătorul concursului. Intră pe https://iubirede10.a1.ro/, completează formularul cu datele personale și încarcă o fotografie prin care să exprimi ce înseamnă iubirea de 10 pentru tine.

Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine este Sorin Drăghia. Băiatul a avut o singură relație serioasă, de lungă durată... Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine este Gabriel, concurent în noul sezon. Își dorește o familie, după o decepție în d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x