Antena Căutare

Mireasa sezon 10. Ce a transmis Simona după ce a părăsit casa Mireasa. Ce a declarat despre relația cu Sorin

În ediția din 8 noiembrie 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10, rezultatul votului a arătat că Simona părăsește competiția.

Simona și Isabelle au intrat în cursa de eliminare, iar, timp de o săptămână, fanii show-ului matrimonial au avut ocazia să voteze pe cine vor să păstreze în casă. În cele din urmă publicul a decis ca Simona să părăsească Casa Mireasa.

Citește și: Mireasa sezon 10, 8 noiembrie 2024. Ce concurentă a fost eliminată din casă. Publicul a decis

Mireasa sezon 10. Ce a declarat Simona la Capriciile Iubirii după eliminarea din competiție

În platoul Mireasa, Capriciile Iubirii, ediția din 8 noiembrie 2024, Simona a făcut mai multe declarații pe marginea plecării sale din casa show-ului matrimonial, dezvăluind și ce se va întâmpla cu relația sa cu Sorin.

„Este ceva ce mi-am dorit de foarte mult timp, dar nu știu dacă m-ați auzit vreodată exprimând, dar colegii mei și Sorin, cel puțin, știe că îmi doresc de foarte mult timp să merg acasă”, a transmis Simona la Mireasa, Capriciile Iubirii, ediția din 8 noiembrie 2024.

„Așa cum am mai spus, mai sunt lucruri pe care Sorin le va afla când noi ne vom întâlni afară, lucruri pe care eu nu mi-am dorit să le expun aici. Îmi doresc să le expun doar în fața lui și mi-am dorit să ies, pentru că simțeam că mă sufocam la un moment dat. Mai sunt lucruri de spus și pentru că nu pot și nu doresc să le spun aici, mi-am dorit să părăresc competiția și să am șansa de a mă vedea cu el acasă și de a fi sinceră 100% cu el”, a completat fosta concurentă de la Mireasa sezon 10.

„Eu, cea de la început, nu aveam nicio speranță că o să întâlnesc pe cineva aici sau că o să mă îndrăgostesc. Nu am crezut niciodată că voi simți să spun adevărul și acum mă aflu în poziția de a-mi dori să spun tot ce am pe suflet și în același timp nu-mi doresc să o fac aici”, a mai spus Simona în platoul de la Mireasa, Capriciile Iubirii, ediția din 8 noiembrie 2024

Citește și: Mireasa sezonul 10, 8 noiembrie 2024. Cum arată clasamentul publicului și al casei. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate în AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezon 7. Dani și Daiana s-au cununat religios. Imagini de la ceremonia restrânsă. Ce rochie de mireasă a purtat ... Madi de la Mireasa, ipostaza emoționantă în care a apărut alături de noul ei iubit. Cum s-au fotografiat sărutându-se...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alexandra de la Mireasa, dezvăluiri despre ce s-a întâmplat între ea și Radu la petrecerea din weekend
Alexandra de la Mireasa, dezvăluiri despre ce s-a întâmplat între ea și Radu la petrecerea din weekend
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x