Antena Căutare
Logo show

Balerini. Rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Salata de vinete este gustoasă și ușoară, iar servirea este inedită, de mare efect!

Ce ne trebuie pentru Rețeta Balerini:

  • 3-4 vinete
  • 2-3 dovlecei
  • iaurt
  • ulei de măsline
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare
  • oregano
  • lămâie
  • roșii pentru servit și decor
  • frunze de mentă
  • Cum preparăm Rețeta Balerini

    Mai întâi se îndepărtează cotoarele de la vinete, cu grăjă, fără a tăia capătul vinetelor.

    Vinetele se înțeapă cu o furculiță, se așază în tavă și se coc la 250 de grade, cu ventulație, de preferință, până când se pătrund bine.

    Coapte la foc iute, coaja vinetelor rămâne intactă și se poate decupa cu o foarfecă de bucătărie, sub ce formă dorim. Vlăduț a decupat-o sub formă de balerini, iar cu o lingură se scoate miezul vinetelor.

    Dovleceii se spală, se taie în sferturi și se fierb în apă cu sare până se pătrund la testul cu furculița.

    Dovleceii se scurg, se lasă la răcit, apoi se toacă împreună cu miezul vinetelor, răcut și acesta.

    Se amestecă, apoi cu puțin ulei de măsline, se adaugă 2-3 căței de usturoi, răzuiți, iaurtul, sare, după gust și, opțional, puțină zeamă de lămâie.

    Se mai adaugă pentru o aromă mediteraneeană, oregano verde, tocat mărunt.

    Cu această salată se umplu balerinii din cojile de vinete.

    Din roșii se realizează trandafiri, care vor folosi drept decor, iar drept frunze, se vor folosi frunzulițe de mentă.

    O idee minunată pentru a-i impresiona pe cei dragi.

    Luni, 18.05.2020, 08:28
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Lupta cu o boală genetică! Leon și George Moldovan, doi frați gemeni, poveste impresionantă

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Lupta cu o boală genetică! Leon și George Moldovan, doi frați gemeni, poveste impresionantă

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 23:49
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Vix Rathour, spectacol gastronomic de cinci stele! Ce a gătit

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Vix Rathour, spectacol gastronomic de cinci stele! Ce a gătit

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 23:30
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Șoferiță de TIR și pasionată de gătit! Povestea Florinei Elena Bogdan

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Șoferiță de TIR și pasionată de gătit! Povestea Florinei Elena Bogdan

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 23:09
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Otravă și Fabuloasa, jurați la prima amuletă. Cine a câștigat

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Otravă și Fabuloasa, jurați la prima amuletă. Cine a câștigat

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 23:00
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Preparatul lui Daniel Matache a stârnit o ceartă între jurați: ”Cum a ajuns broasca să fie pui?”

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Preparatul lui Daniel Matache a stârnit o ceartă între jurați: ”Cum a ajuns broasca să fie pui?”

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 22:30
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Cine este Beata Handyebo, concurenta  care i-a bulversat pe chefi: ”E ceva mai special”

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Cine este Beata Handyebo, concurenta care i-a bulversat pe chefi: ”E ceva mai special”

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 22:00
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Angelica Preda, educatoarea care i-a surprins pe chefi  „Curajoasă rețetă!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Angelica Preda, educatoarea care i-a surprins pe chefi „Curajoasă rețetă!”

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 21:30
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Jurații, impresionați de combinația de carne și caviar a lui Laurențiu Drăgănoiu

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Jurații, impresionați de combinația de carne și caviar a lui Laurențiu Drăgănoiu

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 21:26
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Provocare neașteptată la jocul de amuletă. Cine a primit găina neagră?

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Provocare neașteptată la jocul de amuletă. Cine a primit găina neagră?

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 20:53
    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Întrebări dificile pentru chefi și noi reguli! Cine a câștigat mini-testul?

    Chefi la cuțite | Sezonul 18. Întrebări dificile pentru chefi și noi reguli! Cine a câștigat mini-testul?

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 20:30
    Neatza de Weekend. Fashion Tips by Ellida Toma: Farmecul dantelei. Eleganță în orice moment al zilei

    Neatza de Weekend. Fashion Tips by Ellida Toma: Farmecul dantelei. Eleganță în orice moment al zilei

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 14:29
    Super Neatza de Weekend. Aris Eram a îngenuncheat în fața Monicăi Chira: „Vrei să fii...?”

    Super Neatza de Weekend. Aris Eram a îngenuncheat în fața Monicăi Chira: „Vrei să fii...?”

    Logo show Duminica, 15.11.2026, 11:41
    x