Antena Căutare

(P) Festival de Bine își deschide porțile la Arena Națională, pentru un weekend cu concerte și activități pentru toată familia

Festival de Bine își deschide porțile la Arena Națională, pentru un weekend cu concerte și activități pentru toată familia

Festival de Bine își deschide porțile la Arena Națională, pentru un weekend cu concerte și activități pentru toată familia | Kaufland

București, 2 iulie 2026 – Festival de Bine revine cu cea de-a doua ediție pe 4 și 5 iulie, la Arena Națională, intrarea Pierre de Coubertin, și aduce publicului un eveniment dedicat comunității, solidarității și spiritului civic. Festivalul este organizat de Fundația M.E.V., cu sprijinul Kaufland România, iar accesul este gratuit.

(P) Festival de Bine își deschide porțile la Arena Națională

Timp de două zile, Festivalul de Bine va transforma un spațiu deschis într-un loc de întâlnire pentru oameni, organizații și inițiative care produc schimbare în comunitate. Programul include activități pentru toate vârstele, zone sportive, ateliere creative, spații de relaxare, street food și concerte live.

Evenimentul reunește organizații care susțin cauze care răspund unor nevoi reale din comunitate, de la sprijin pentru copii vulnerabili și vârstnici, la acces la servicii medicale, proiecte educaționale, terapie, incluziune socială și integrare în comunitate. Participanții vor putea afla mai multe despre misiunea fiecărei inițiative direct de la reprezentanții ONG-urilor și vor descoperi cum pot contribui, la rândul lor, la o schimbare reală.

Articolul continuă după reclamă

La ediția din acest an vor fi prezente 25 de organizații neguvernamentale și inițiative civice, printre care Asociația Act for Tomorrow, Fundația Hope and Homes for Children, Asociația SOS Satele Copiilor, Asociația Climb Again, Fundația Filantropică Metropolis, Asociația Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor, Asociația Caravana Pro Rugby și multe altele.

Sâmbătă, atmosfera Festivalului de Bine va fi completată de momente artistice susținute de Christian Thomson, soprana Ana Cebotari și band, alături de corul de copii de la Sala Dalles, iar festivalul se va încheia duminică cu un concert Ștefan Bănică Jr., deschis tuturor participanților.

Programul Festivalului de Bine 2026:

  • Sâmbătă, 4 iulie: 10:00-22:00
  • Duminică, 5 iulie: 10:00-22:00

Mai multe detalii despre programul Festivalului de Bine sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

Parteneri: Masiro, Banca Transilvania, Coca-Cola România

Cum ne putem proteja de căldură în perioada caniculară, potrivit specialiștilor. Care sunt pașii de urmat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Se închide circulația pe A1 timp de peste două luni. Tronsonul pe care șoferii nu vor mai putea circula din 5 octombrie
Se închide circulația pe A1 timp de peste două luni. Tronsonul pe care șoferii nu vor mai putea circula din 5...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Calendar ortodox 3 octombrie 2026. Sfântul Dionisie Areopagitul, omul care s-a convertit după predica Apostolului Pavel
Calendar ortodox 3 octombrie 2026. Sfântul Dionisie Areopagitul, omul care s-a convertit după predica Apostolului...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x