Antena Căutare

Rareș Ion, copilul minune de la Next Star pasionat de chimie, a fost găsit mort! Substanțele interzise i-ar fi adus sfârșitul

Rareş Ion a fost găsit fără suflare în casă chiar de fratele lui. Tânărul avea 20 de ani și era cunoscut pentru problemele cu substanțele interzise.

Rareș Ion, unul dintre prietenii lui Vlad Pascu, a fost găsit fără suflare. Tânărul în vârstă de 20 de ani ar fi murit din cauza unei supradoze, în ciuda faptului că în urmă cu o zi de la deces ajunsese la spital tot din cauza consumului de substanțe interzise. Deși medicii l-au internat, el a ales să plece pe semnătură.

Cunoscut printre apropiați sub porecla de „Castron”, Rareș Ion s-ar fi drogat împreună cu Maru, dealer-ul lui Vlad Pascu, care a fost condamnat în primă instanță la închisoare pentru trafic de substanțe interzise și care se afla sub control judiciar.

Citește și: Mama lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, prima apariție la TV: „Nu o să mai fim niciodată oameni”

Rareș devenise viral în online prin intermediul unor videoclipuri în care se filma alături de mama sa în ambulanță, în timp ce țipa la ea și se observa cu ochiul liber că nu se află într-o stare prea bună din cauza consumului de substanțe interzise. De asemenea, el era destul de des văzut sub influența drogurilor, atât pe stradă, cât și pe TikTok, acolo unde făcea live-uri, așa cum a făcut și aseară înainte să își dea ultima suflare.

Rareș Ion, copilul minune de la Next Star, a murit din cauza unei supradoze de substanțe interzise la vârsta de 20 de ani

Cu doar două luni în urmă, tânărul era extrem de revoltat din cauza părinților săi care au chemat ambulanța pentru a-l duce la spital în urma consumului de droguri. El s-a filmat și a postat totul pe TikTok pentru a-și arăta frustrarea și dezamăgirea față de cei care îi voiau doar binele.

Citește și: VIDEO | Ce imagini a publicat Rebeca Lăzărescu, fosta iubită a lui Vlad Pascu, după moartea lui Rareș Ion, zis și Castron

„Nu aţi vrea părinţi ca ai mei. Stăteam şi dormeam, credeau că nu respir şi au sunat ambulanţa. Nu pot să cred” spunea acesta, stârnind o mulțime de reacții în secțiunea de comentarii.

Luni seară, acesta s-ar fi drogat alături de Tudor Duma, zis Maru, și potrivit surselor judiciare, tinerii se și filmau în timp ce consumau oxicodonă. Fratele său, cel care l-a și găsit fără suflare, a avut o presimțire și l-a sunat, chemându-l acasă, însă nu a reușit să îi salveze viața în cele din urmă.

„Eram panicat şi în momentul ăla îl sun pe fratele meu şi îi zic: „Bă, vino acasă! Vino acasă că te cheamă mama. El nu, că mai stau şi după mi-l dă pe Maru la telefon. Şi Maru ce începe să zică, bă ăsta e bine, lasă-l că i s-a făcut rău acum. Îl trimit acasă când se face mai bine! Adică imediat după ce îşi mai ia o doză practic", a declarat fratele lui Rareş potrivit Observator News.

„O fată a chemat salvarea de pe stradă. L-au lăsat pe stradă şi au chemat salvarea" a mai spus acesta, înainte ca Rareș să ajungă săptămâna aceasta la Spitalul Floreasca, acolo unde medicii l-au stabilizat inițial. Cu toate acestea, mama lui l-a luat acasă, iar a doua zi tânărul a recurs din nou la gestul care i-a adus sfârșitul, lăsând în urma sa multe lacrimi și durere.

„La data de 15.04.2025, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani” este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Înainte cu doar câteva zile de la tragicul eveniment, Rareş le scria prietenilor că vrea să își schimbe stitlul de viață și le cerea iertare pentru că le-a greşit. El le spunea că vrea să îi ajute pe toţi cei care au luat-o pe un drum greşit, însă în cele din urmă, nu a mai apucat să se țină de cuvânt.

„Vă iubesc şi îmi pare rău că m-am purtat urât cu unii dintre voi. Îmi doresc şi vreau să ajut fiecare suflet care a picat în patima lor" spunea acesta.

Citește și: Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor

Cum arăta Rareș Ion când a participat la Next Star

În a opta ediție a sezonului 9 Next Star, Rareș Ion a impresionat atât juriul, cât și telespectatorii emisiunii cu experimentele sale chimice pe care le-a făcut cu ajutorul Profesorului Trăsnit.

La vârsta de doar 13 ani, el a cucerit publicul de la prima sa apariție cu inteligența sa, însă nimeni nu se aștepta ca viața lui să ia o turnură atât de neașteptată și de tristă.

Descoperă mai jos momentul lui Rareș Ion de pe scena Next Star!

Citește și: Vlad Pascu rămâne în închisoare. Ce decizie a luat astăzi Curtea de Apel Constanţa

Medicii și asistentele din România pot primi până la 5.000 € în plus anual. Ce condiții trebuie să îndeplinească... Litoralul se pregătește pentru minivacanța de 1 Mai. Cât costă cazarea și cât vor plăti românii pentru un șezlong...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
BREAKING NEWS! Pericol chimic în România! Camion cu aproape două tone de substanțe periculoase, răsturnat. Trafic blocat!
BREAKING NEWS! Pericol chimic în România! Camion cu aproape două tone de substanțe periculoase, răsturnat....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două cutremure în România, în mai puțin de 4 ore, la doar 8 zile după seismul de 4,8! Ce magnitudini au avut
Două cutremure în România, în mai puțin de 4 ore, la doar 8 zile după seismul de 4,8! Ce magnitudini au avut
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x