Antena Căutare

Trupul criminalului Teodorei nu a fost revendicat de familie. Înmormântarea ar putea fi făcută pe banii statului

Trupul neînsuflețit al lui Robert Lupu nu a fost ridicat de la morgă de familie. Iată ce ar putea să se întâmple și care sunt obligațiile statului român în astfel de cazuri.

Trupul criminalului Teodorei nu a fost revendicat de familie | Shutterstock.com

Moartea cumplită a Teodorei Marcu continuă să revolte o țară întreagă după ce s-a aflat că trupul fostului partener, care a omorât-o cu sânge rece și apoi s-a sinucis, ar putea fi înmormântat pe banii statului.

Detaliile care ies la iveală de la un moment la altul sunt tot mai tulburătoare, mai ales că nimeni nu se aștepta ca propria familie să se dezică de bărbat în pofida faptelor odioase comise.

Citește și: Teodora Marcu era însărcinată cu un băiețel. O vecină de-ale fostei concurente de la Insula Iubirii rupe tăcerea

Descoperă în rândurile de mai jos ce s-ar putea întâmpla cu trupul neînsuflețit al criminalului Robert Lupu!

Articolul continuă după reclamă

Trupul criminalului Teodorei Marcu nu a fost revendicat de familie

După ce medicii legiști au efectuat necropsia fostei concurente de la Insula Iubirii sezonul 6, familia i-a ridicat trupul neînsuflețit de la IML, însă nu la fel s-a întâmplat și în cazul cadavrului criminalului ei.

Robert Lupu nu a stârnit interes pentru niciun membru al familiei, dat fiind faptul că, deși au existat conversații telefonice, nimeni nu a confirmat dacă va veni cineva după el.

În cazul în care familia va decide să îl abandoneze, corpul neînsuflețit al acestuia ar putea fi înmormântat de primărie. Acest lucru ar putea fi posibil la cel mult 30 de zile după deces, teoretic, însă practic... există posibilitatea ca acesta să rămână uitat în sertarele frigorifice ale IML chiar și luni de zile, scrie Observator News.

Potrivit legilor din România, în cazul abandonului unui cadavru, autoritățile locale sau statul au responsabilitatea de a organiza și de a suporta costurile înmormântării, dar fără a avea loc ceremonii religioase sau evenimente funerare tradiționale.

Citește și: Cum ar fi reacționat fosta soție a lui Robert Lupu când a aflat de obsesia lui pentru Teodora Marcu. Detaliul ieșit la iveală

Vă reamintim că, în data de 31 mai 2025, Teodora Marcu a fost împușcată mortal pe stradă în cartierul Cosmopolis în timp ce se afla la plimbare alături de fetița ei și de o prietenă, care, de asemenea, era însoțită de cele două fiice ale sale.

Evenimentul cumplit a avut loc în plină zi, criminalul împușcând-o cu patru gloanțe care i-au nimerit capul, abdomenul și zona inghinală chiar în fața trecătorilor și a însoțitoarelor ei.

Fostul partener a decis să își pună capăt zilelor la scurt timp după ce a comis odioasa crimă, mai ales că poliția era pe urmele lui.

Deși oamenii legii au făcut tot posibilul ca bărbatul să fie prins în viață, în momentul în care acesta s-a văzut încolțit a decis să se împuște fără ezitare.

Soțul Teodorei nu se afla în localitate în momentul în care aceasta și-a dat ultima suflare, iar suferința pe care a lăsat-o în urma ei nu va putea fi uitată niciodată, mai ales că purta în pântece un băiețel care urma să vină pe lume cât de curând.

Citește și: Când și unde va fi înmormântată Teodora Marcu. Mesajul transmis de administrația complexului în care a avut loc tragedia

Dosar penal pentru tiktokerul care le-a făcut pe votantele lui Nicușor Dan "ultimele gioarse". Ce pedeapsă îl ... Ce a scris criminalul Teodorei Marcu în cartea sa. Detalii înfiorătoare ies la iveală.L-ar fi așteptat la altar, dar el ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Antena Academy și Antena Group au dezbătut viitorul muncii la a treia ediție a conferinței despre revoluția AI
Antena Academy și Antena Group au dezbătut viitorul muncii la a treia ediție a conferinței despre revoluția AI
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă în București pentru sâmbătă, 14 noiembrie! MAI mobilizează forțele de ordine. Ce riscuri au identificat autoritățile
Alertă în București pentru sâmbătă, 14 noiembrie! MAI mobilizează forțele de ordine. Ce riscuri au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x