Antena Căutare

Cannes 2019 - „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, premiera mondială sâmbătă. Filmul va fi lansat în România în septembrie

Lungmetrajul „The Whistlers/ La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, sâmbătă, 18 mai, la ora locală 22.00, la Grand Thèâtre Lumiére. În ţara noastră, el va rula în cinematografe începând cu 13 septembrie.

vlad ivanov in La Gomera | Vlad Cioplea

Lungmetrajul „The Whistlers/ La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, sâmbătă, 18 mai, la ora locală 22.00, la Grand Thèâtre Lumiére. În ţara noastră, el va rula în cinematografe începând cu 13 septembrie.

O a doua proiecţie la Cannes este programată să aibă loc în aceeaşi sală, duminică, 19 mai, de la ora locală 08.30, şi va fi urmată de o conferinţă de presă la care va participa cineastul român şi echipa. Filmul va fi prezentat, în aceeaşi zi, de la ora locală 21.45, în cadrul Les Séances du Lendemain.

Cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu a fost selectat în competiţia festivalului şi va concura pentru trofeul Palme d’Or cu filme semnate, între alţii, de Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick şi Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne.

Juriul competiţiei este condus de cineastul mexican Alejandro González Inárritu şi alcătuit din actriţa Elle Fanning (SUA), regizoarea şi scenarista Alice Rohrwacher (Italia), actriţa şi regizoarea Maimouna N’Diaye (Burkina Faso), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), scriitorul şi creatorul de benzi desenate Enki Bilal (Franţa) şi cineaştii Yorgos Lanthimos (Grecia), Robin Campillo (Franţa) şi Paweł Pawlikowski (Polonia).

Articolul continuă după reclamă

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 14 mai şi se va încheia pe 25 mai.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.

Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest Bucureşti, şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„La Gomera” este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia este realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

Corneliu Porumboiu revine anul acesta pe Croazetă cu „La Gomera”, după ce în 2015 a câştigat premiul Un Certain Talent al secţiunii „Un Certain Regard” cu lungmetrajul „Comoara”. Pentru pelicula „Poliţist, adjectiv”, el a primit în 2009 Marele Premiu al Juriului şi Premiul FIPRESCI al secţiunii „Un Certain Regard”. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul lui de debut, „A fost sau n-a fost?”, a fost recompensat cu trofeul Camera d’Or.

„La Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa), Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages. Coproducători sunt şi Arte Grand Accord, Film i Vast şi Filmgate Films (Suedia). Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade.

Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films.

Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image.

Prezenţa delegaţiei române la Cannes este susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara şi Institutul Cultural Român.

Sursa: news.ro

Veste bună pentru românii care trebuie să-și schimbe buletinul! Anunțul făcut de Primăria Muncipiului București... Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei va fi finalizata în luna decembrie a acestui an, a declarat ministrul Tra...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vortexul polar, perturbat de un fenomen neobișnuit. Ce se întâmplă cu vremea în România și când ar putea veni gerul
Vortexul polar, perturbat de un fenomen neobișnuit. Ce se întâmplă cu vremea în România și când ar putea veni...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu se difuzează Insula Iubirii astăzi, sâmbătă, 14 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu emisiunea și când revine la Antena 1
De ce nu se difuzează Insula Iubirii astăzi, sâmbătă, 14 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu emisiunea și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x