Antena Căutare

Dan Helciug, atacat de o... păuniță, la filmările pentru “Ie, Românie”: „A sărit efectiv pe mine”

Aflat în Muntenia, la filmările pentru ediția de vineri, 30 martie, de la ora 20.00, a emisiunii “Ie, Românie”, Dan Helciug a avut parte de o întâmplare neprevăzută.

Aflat în Muntenia, la filmările pentru ediția de vineri, 30 martie, de la ora 20.00, a emisiunii “Ie, Românie”, Dan Helciug a avut parte de o întâmplare neprevăzută.

Aflat în ograda unui gospodar dintr-un sat din Dâmbovița, ca s-o convingă pe fiica acestuia să vină la preselecțiile pentru show, Dan a dorit să vadă păunii pe care această familie îi crește. Și a intrat în zona de curte în care aceștia viețuiesc. Numai că, deranjată de prezența “intrusului”, una dintre păunițe i-a sărit artistului... în cap.

“Cu ajutorul unei fete (n.n. fata pe care a chemat-o la preselecțiile pentru show), am “cunoscut” o... păuniță care, probabil, din dragoste la prima vedere pentru mine sau poate incitată fesul meu roșu, a sărit efectiv pe mine”, povestește el.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Iar Dan, drept consolare, a primit din partea gazdelor un mănunchi de pene de păun. “I le voi duce soției. Iar una dintre ele o voi pune la pălărie”, mai spune el.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, Dan Helciug a fost un răsfățat al celor cărora le-a călcat pragul, în satele muntenești. Căci fiecare gazdă l-a primit cu ceva bun de mâncare. De la pâine cu nuci, clătite și cornulețe, la plăcinte. “Cred că, în Muntenia, am pus pe mine câte un kilogram pe zi. În burta mea erau un rând de cornulețe, unul de plăcinte, un altul de clătite”, mai spune el. De asemenea, pentru acasă, Dan Helciug a primit țuică de gutui, lichior de izmă și lichior de busuioc, “o minunăție”.

Vineri, de la ora 20.00, la “Ie, Românie”, Dan Helciug și Paula Chirilă au misiunea să descopere cele mai frumoase fete și cei mai talentați localnici din această regiune și să-i convingă să vină la preselecții. Cele șase finaliste vor apărea a doua zi în fața juraților Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși care vor alege, dintre ele, cea mai frumoasă fată din Muntenia. De asemenea, cei trei jurați vor desemna și cel mai talentat localnic.

Cine este câștigătoarea “Ie Românie” – Muntenia, telespectatorii Antenei 1 vor afla vineri, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului prezentat de Mircea Radu.

Ultima oră: Răzvan Lucescu, adio titlu în Grecia! PAOK și-a aflat pedeapsa după incidentele grave din meciul cu AEK... Anii au trecut, obiceiurile au rămas aceleași. Diferențele dintre bărbați și femei când vine vorba de boală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Atac informatic de proporții la Binance. Incident de 6,3 miliarde de dolari. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Atac informatic de proporții la Binance. Incident de 6,3 miliarde de dolari. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x