Antena Căutare

A demisionat ultimul prieten al lui Ceauşescu, cel care l-a plâns în 1989! Robert Mugabe a renunţat "la putere" după 37 de ani. Imagini cu cei doi dictatori!

Președintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, și-a dat marți demisia, formalizată într-o scrisoare transmisă parlamentului de la Harare, informează agențiile internaționale de presă.

Președintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, și-a dat marți demisia, formalizată într-o scrisoare transmisă parlamentului de la Harare, informează agențiile internaționale de presă.

'Eu, Robert Mugabe, transmit formal demisia din funcția de președinte al Republicii Zimbabwe, cu efect imediat', a citit din documentul primit președintele Adunării Naționale, Jacob Mudenda, în aplauzele parlamentarilor care dezbăteau cererea de impeachment pentru Mugabe.

'Am luat în mod voluntar decizia de a demisiona. Aceasta a fost motivată de dorința mea de a asigura un transfer fără probleme al puterii, pașnic și fără violență', explică în demisie Mugabe, în vârstă de 93 de ani.

Erou al independenței statului Zimbabwe, el a instituit ulterior o dictatură personală, reușind să rămână președinte timp de 37 de ani. Nici grava criză economică prin care țara să trece de mulți ani nu l-a înlăturat de la putere, iar anunțul demisiei sale a fost primit marți cu o explozie de bucurie pe străzile capitalei Harare.

Articolul continuă după reclamă

După ce armata a preluat pe 15 noiembrie puterea de facto la Harare, Mugabe a fost pentru un timp reținut la domiciliu, iar duminică el și soția sa, Grace, au fost excluși din partidul Zanu-PF, primind din partea acestei formațiuni și un ultimatum să demisioneze până luni din funcția de președinte, cu avertismentul că în caz contrar va fi pus sub acuzare.

Funcția de președinte al Zanu-PF a fost preluată duminică de fostul vicepreședinte Emmerson Mnangagwa (75 de ani), care fusese destituit anterior în cursul lunii noiembrie și a fugit din țară, după un conflict cu Grace Mugabe, măsură care a determinat acțiunea armatei de preluare a puterii.

În discursul prin care a anunțat demisia lui Mugabe, președintele parlamentului a promis că va fi instalat rapid un președinte interimar.

PRIETENIA DINTRE MUGABE ŞI CEAUŞESCU: VALORI ŞI PERCEPŢII COMUNE

Rober Mugabe a fost unul dintre prietenii buni ai liderului comunist Nicolae Ceaușescu, iar în ultimii ani a fost comparat adesea cu dictatorul român. Un portret realizat de o publicație franceză îl numea pe Mugabe un Ceaușescu african.

Nicolae Ceaușescu și Mugabe s-au întâlnit în anul 1979 atunci când Ceaușescu a fost primit la Harare de Mugabe, care în vremea aceea deținea funcția de premier. La rândul său, Mugabe a fost primit în România cu urale. Sute de șoimi ai patriei și pionieri îl așteptau așezați în coloană, în zona parcului Herăstrău.

iPhone X a fost construit cu studenţi angajaţi ilegal! Lucrau 11 ore pe zi, în condiţii mizere...25 dintre ei s-au sinuc... Imagini cu puternic impact emoțional! O româncă a fost sechestrată și torturată timp de 10 ani în Italia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x