Antena Căutare

A fost condamnat la 10 ani de închisoare! Germanul are la activ 2 atacuri cu bombă!

Un simpatizant al extremei-drepte din Germania a fost condamnat vineri la aproape 10 ani de închisoare pentru comiterea a două atacuri cu bombă, dintre care unul în faţa unei moschei, care nu au făcut victime.

Nino Kähler, germanul condamnat pentru 2 atacuri cu bombă | Matthias Rietschel | Reuters

Un simpatizant al extremei-drepte din Germania a fost condamnat vineri la aproape 10 ani de închisoare pentru comiterea a două atacuri cu bombă, dintre care unul în faţa unei moschei, care nu au făcut victime, relatează AFP.

Acuzat de "tentativă de ucidere" şi de "utilizare de explozivi", Nino Kähler a fost condamnat de tribunalul din Dresda la 9 ani şi 8 luni de închisoare pentru detonarea a două bombe artizanale la intrarea într-un edificiu religios şi pe terasa unui centru de congrese din capitala Saxoniei, în septembrie 2016.

Pedeapsa primită de tânăr este mai mică decât cea solicitată de procuratură, care a cerut 10 ani şi nouă luni de închisoare.

Inculpatul în vârstă de 31 de ani a participat la numeroase mitinguri ale mişcării anti-islam Pegida, foarte implicată în ultimele zile în protestele de la Chemnitz împotriva migranţilor.

Articolul continuă după reclamă

Imamul, soţia şi cei doi copii ai lor se aflau în moschee în momentul în care a avut loc primul atac şi, potrivit actului de acuzare, printr-un miracol ei nu au fost răniţi sau ucişi de explozie.

La scurt timp, bărbatul a detonat un alt mecanism artizanal pe terasa unui centru de congrese din oraşul Dresda, fără a face victime, înainte de a fi în cele din urmă arestat.

În timpul procesului, tânărul şi-a recunoscut faptele şi şi-a cerut iertare. El a negat totuşi că ar fi intenţionat să ucidă pe cineva.

VIDEO Imagini din INFERN! O altă clădire istorică ARDE CA O TORŢĂ! Pagubele pot ajunge la zeci de MILIOANE de euro... “Astăzi este o zi tristă!” S-a dat verdictul în cazul celor doi jurnaliști arestați după ce au investigat violențe împot...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x