Antena Căutare

A pierdut toți banii pe care voia să-i lase moștenire copilului, încercând să scape de o amendă rutieră: „Regret tot!”

A pierdut banii pe care voia să îi lase moștenire fiului său, doar pentru a contesta o amendă de câteva sute de lei. Bărbatul fusese sancționat de polițiști pentru că ar fi condus cu cinci kilometri pe oră peste limita legală. La sfârșitul unui proces ce a durat trei ani, omul a pierdut tot.

A pierdut banii pe care voia să îi lase moștenire fiului său, doar pentru a contesta o amendă de câteva sute de lei. Bărbatul fusese sancționat de polițiști pentru că ar fi condus cu cinci kilometri pe oră peste limita legală. La sfârșitul unui proces ce a durat trei ani, omul a pierdut tot.

Richard Keedwell, un britanic în vârstă de 71 de ani, a pornit o luptă pentru dreptate împotriva a ceea ce considera el să fie „un sistem judiciar profund defect”. Din nefericire, după trei ani de procese, timp în care a cheltuit toată averea pe care voia să o lase moștenire fiului său, verdictul judecătorului nu i-a fost favorabil.

Totul a început cu o amendă de 100 de lire. Bărbatul a primit o notificare de la polițiștii rutieri, după ce radarul îl prinsese depășind viteza legală cu...cinci kilometri pe oră. Richard a negat de la bun început că nu ar fi respectat limita de viteză.

„Am fost foarte surprins când, la câteva zile, am primit notificarea de la autorităţi. Nu mi-a venit să cred că am depăşit viteza regulamentară”, a declarat acesta pentru BBC.

Articolul continuă după reclamă

Au urmat trei ani de luptă în instanță. Pentru a-și dovedi nevinovăția, bărbatul și-a angajat un avocat, dar și un un expert în echipament de monitorizare care să depună mărturie fața judecătorului.

Ceea ce Richard credea că va fi un caz simplu, ușor de souționat, s-a transformat într-un chin. La finalul celor trei ani, bărbatul cheltuise peste 30.000 de lire, pentru a scăpa de o amendă de 100 de lire.

„Cum acest caz a implicat atât un proces lung la curtea magistraţilor, cât şi audieri la curtea regală pentru a rezolva contestaţia, a durat destul de mult până s-a ajuns la concluzie”, a explicat un reprezentant al Serviciului Regal de Procuratură a declarat, pentru BBC.

Din nefericire, verdictul judecătorului nu i-a fost favorabil, Richard fiind obligat să plătească amenda.

„Sunt sătul de tot sistemul acesta care calcă în picioare oamenii obişnuiţi. Regret toţi banii pierduţi. Voiam, pur şi simplu, dreptate”, a declarat Richard Keedwell.

Tir de rachetă la Kabul în ziua marcării atentatelor de la 11 septembrie... ONU avertizează Israelul împotriva unei anexări parţiale a Cisiordaniei ocupate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x