Antena Căutare

Alertă medicală majoră! Un virus misterios îi șochează pe medicii chinezi! Ce simptome provoacă

Este alertă medicală în Asia! Un virus misterios ce provoacă pneumonie se răspândeşte în oraşul chinez Wuhan. Mai multe persoane au fost puse în carantină.

Ilustrație.

Aproximativ 60 de cazuri de pneumonie virală de cauză necunoscută au fost raportate în oraşul Wuhain din centrul Chinei, şapte dintre pacienţi fiind în stare critică, au anunţat autorităţile sanitare municipale într-un comunicat transmis duminică. Pacienţii au fost puşi în carantină.

Boala a izbucnit la mijlocul lui decembrie şi are ca simptome principale febră, dificultăţi în respiraţie în anumite cazuri şi leziuni invazive în ambii plămâni.

Duminică, autorităţile au transmis că nu e vorba de SARS –o boală cu simptome ca de gripă cauzate de un virus, care s-a răspândit în 37 de ţări; 774 de oameni au murit în decurs de câteva luni de epidemie, care a început în 2002) – şi nici de MERS (Middle East respiratory syndrome) sau grupă aviară.

Cazuri au început să apară de la mijlocul lunii decembrie, unii dintre pacienţi fiind angajaţi la o piaţă de fructe de mare din oraş. Presa locală a relatat că la acea piaţă – închisă de la 1 ianuarie pentru dezinfecţie – se vindeau şi animale vii, între care păsări, iepuri şi şerpi – astfel ar fi putut fi un virus transmis de la acestea.

Articolul continuă după reclamă

Un specialist în boli respiratorii de la Universitatea Hong Kong crede că cel mai probabil boala este provocată de o nouă tulpină de virus, potrivit adevarul.ro.

„Ceea ce ne îngrijorează acum este dacă nu cumva acesta provine de la peştii vânduţi la piaţă”, a spus expertul în boli respiratorii David Hui Shu-cheong, care precizează că în general virusurile care provoacă boli respiratorii se transmit între oameni, depinde însă cât este de contagios.

Despre ce virus cred medicii că este vorba

Ar putea fi vorba despre patogeni ce se transmit de la animale la om precum în cazul SARS, provocat de un virus transmis de un mic mamifer sălbatic considerat o delicatesă în Asia de sud-vest sau al MERS, unde de asemenea e suspect un virus provenit de la un animal.

Acest lucru s-ar putea confirma, întrucât nu au fost identificate cazuri în care cei infectaţi au transmis virusul la cei care au intrat în contact cu ei. Cel puţin 163 de persoane care s-au aflat în contact direct cu cei îmbolnăviţi se află sub observaţie medicală.

Dacă se dovedeşte că boala e transmisibilă de la om la om, există temeri că ar putea izbucni o epidemie în contextul în care se apropie sezonul Anului Nou Lunar, când sute de milioane de chinezi călătoresc aglomeraţi în trenuri, autobuze şi avioane, iar alte milioane merg în străinătate.

Pe aeroporturile din Asia se iau măsuri preventive prin verificarea temperaturii pasagerilor la controlul de securitate. 21 de oameni din Hong Kong au prezentat febră sau alte simptome respiratorii după ce s-au întors din Wuhan, însă niciunul dintre ei nu pare a prezenta forma de pneumonie a celor îmbolnăviţi în Wuhan.

Chevron şi-a retras preventiv angajaţii din nordul Irakului, în urma uciderii de către SUA a generalului iranian Soleima... Fostul şef al alianţei Renault-Nissan Carlos Ghosn şi-a început evadarea din Japonia cu o călătorie cu trenul de mare vi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x