Românii stabiliți în Teramo, Italia, au fost amenințați cu moartea, din cauza unor spargeri de case.
"Hoți urâți albanezi și români, dacă se repetă acest lucru vom pedepsi fiecare străin care a venit să locuiască aici". Acesta este unul dintre mesajele de amenințare transmise, după ce mai multe case din zona respectivă au fost sparte, potrivit Gazeta Românească.
„Au existat mai multe furturi și diferite semnalări în ultimul timp în această zonă. Ați încercat să intrați în casa mea și ați reușit în altele,insă vă jur pe mama mea că dacă se mai repetă acest lucru eu ucid și torturez fiecare străin care a venit să locuiască aici!", au transmis "băieții răi" din zonă.
"Fac filări, vă urmăresc și când vă așteptați mai puțin vă pun o cagulă pe cap și vă duc unul câte unul acasă la mine și vă fac rău, foarte mult rău!", au mai amenințat aceștia.
"Vă sfătuiesc cu tărie pe cei care locuiți aici de puțin timp să respectați acest cartier, altfel în scurt timp vom veni la locuințele voastre și vă vom da foc!", mai spun italienii.
Aceștia au manifestat o atitudine violentă față de străinii abia ajunși în zonă: «Retineti că pentru unul plătesc toți!».