Antena Căutare

Angela Merkel consideră posibil un acord cu Boris Johnson în 30 de zile

Angela Merkel a făcut un gest cu privire la Brexit pentru Boris Johnson, apreciind că este posibil să se ajungă la un acord negociat ”în următoarele 30 de zile”, care să răspundă exigenţelor premierului britanic, relatează AFP.

Angela Merkel a făcut un gest cu privire la Brexit pentru Boris Johnson, apreciind că este posibil să se ajungă la un acord negociat ”în următoarele 30 de zile”, care să răspundă exigenţelor premierului britanic, relatează AFP.

”Eu doresc un acord negociat”, a declarat cancelarul german miercuri seara în faţa presei, la Berlin, unde l-a primit pe omologul său britanic, care a efectuat în Germania prima sa vizită în strănătate de la preluarea funcţiei, la începutul unui intens turneu diplomatic pentru el în Europa.

Discuţiile cu privire la o ieşire negociată a Regatului Unit din blocul european se lovesc, în prezent, de mecanismul numit ”plasa de siguranţă” irlandeză (”backstop”), prevăzut în acordul retragerii încheiat de Londra şi UE.

Această dispoziţie controversată este un fel de poliţă de asigurare pentru UE.

Articolul continuă după reclamă

Ea vizează să evite să apară din nou, după Brexit, o frontieră între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, în sud, care riscă să retrezească la viaţă conflictul pe insulă.

Ea ar avea drept consecinţă rămânerea întregului regat în Uniunea Vamală cu statele membre UE, până când cei doi parteneri găsesc o soluţie prin care să-şi definească viitoarea relaţie post-Brexit, într-un termen de aproximativ doi ani.

Boris Johnson a arătat clar, într-oscrisoare, la începutul săptămânii, că se opune acestui mecanism şi îndeamnă statele membre UE să redeschidă negocierile.

”DE CE NU?”

”Însă poate că putem să ajungem (această soluţie cu privire la relaţia viitoare) în următoarele 30 de zile, de ce nu?” şi nu peste doi ani, a declarat cancelarul. Iar în acest caz, ”plasa de siguranţă” ar fi inutilă, a adăugat ea.

”Vom fi făcut, atunci, un mare pas înainte”, a apreciat ea, îndemnând ”să se facă eforturi” în acest sens.

”Eu sunt întru totul satisfăcut de aceastăpoziţie”, i-a răspuns Boris Johnson, în această conferinţă de presă comună, în pofida faptului că el a apreciat că acest calendar de 30 de zile propus de Merkel este ”foarte strâns”.

”Eu sunt foarte satisfăcut să vă ascult în această (miercuri) seara, Angela, să aud că cel puţin o conversaţie despre subiect poate, în prezent, să înceapă cu adevărat”, a spus el.

Johnson a repetat că nu vrea să audă de ”plasa de siguranţă”. Regatul Unit ”nu poate accepta” în forma actuală acordul negociat de UE şi Londra, pentru că acest mecanism controversat va menţine Marea Britanie ”prizonieră” în cadrul legal al UE.

Până în prezent, Boris Johnson a avut parte, în acest subiect, doar de eşecuri, de la principalii lideri europeni, mai ales marţi, din partea preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.

”CLARITATE”

Merkel a avertizat, însă, că este necesară o ”claritate” totală asupra naturii relaţiilor viitoare între Londra şi UE. Iar ea a amintit că negocierile este necesar să fie purtate de către Comisia Europeană (CE).

Germania, în mod tradiţional apropiată de Marea Britanie în probleme economice în UE în ultimele decenii, mai ales în probleme de comerţ şi liber-schimb, se teme mai ales de efectele unui Brexit ”dur”.

Un Brexit dur ar avea efecte nefaste asupra exporturilor germane - pilonul economiei naţionale.

Perspectiva uneiieşiri rapide a Marii Britanii şi tensiunile comerciale internaţionale ”ne dau bătăi de cap”, a avertizat cancelarul german miercuri, într-un discurs pe care l-a susţinut anterior la Leipzig, în contextul în care economia germană se confruntă cu turbulenţe.

Ea a adăugat că vrea să discute cu Boris Johnson despre oieşire a Regatului Unit ”fără prea multe fricţiuni, pentru că trebuie să ne batem pentru creşterea noastră economică”.

"BoJo" este primit joi la Palatul Elysée de Emmanuel Macron, care a fost, până acum, susţinătorul unei linii mai dure decât Angela Merkel, cu privire la Brexit, faţă de Londra.

Preşedintele francez a declarat miercuri că i-ar plăcea să-i ceară clarificări lui Boris Johnson, pentru că solicitările sale de renegociere a Brexitului ”nu sunt o opţiune care există”, exprimându-şi totodată dorinţa ca discuţiile cu Londra pe acest subiect să fie ”cele mai amicale şi fraterne posibil”.

Această secvenţă diplomatică se încheie la Biarritz, prin participarea liderului conservator la un summit G7 marcat mai ales de o întâlnire între preşedintele american Donald trump, un aprig susţinător al unui Brexit fără concesie.

Sursa : news.ro

Vladimir Putin amenință direct România: „Vom reacționa în mod corespunzător! Ne simțim sub presiune”... Rusia, ”pregătită” să examineze o eventuală întoarcere în G8...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x