Un ranit si pagube materiale majore. Este bilantul celor doua atentate cu bomba ce au avut loc in Grecia. Un prim atac a avut loc in fata Bursei din Atena, iar al doilea la Salonic. In ambele cazuri, persoane necunoscute au anuntat presa despre atentatele ce urmeaza sa se produca, iar zonele vizate au fost evacuate la timp. Explozia de la Atena a distrus mai multe vehicule si a avariat fatada Bursei. La Salonic, bomba, care a fost plasata in spatele sediului Ministerului pentru Macedonia si Tracia, a provocat pagube materiale limitate. Pentru moment, atentatele nu au fost revendicate.