Antena Căutare

Cod galben de lapoviță și ninsoare. Atenționarea Ministerului român

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, este bine să știe că a fost emis un cod galben de vreme nefavorabilă, valabil până vineri, la ora 12.00, pentru majoritatea regiunilor.

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, este bine să știe că a fost emis un cod galben de vreme nefavorabilă, valabil până vineri, la ora 12.00, pentru majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge, vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste şi se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare sau lapoviţă, cu depunere a stratului de zăpadă. Temperatura va înregistra valori negative.

Pe unele elemente ale infrastructurii de transport (poduri, viaducte, carosabil rutier), circulaţia ar putea să fie îngreunată.

De asemenea, este posibil ca pe unele aeroporturi să se înregistreze întârzieri sau chiar anulări de zboruri. Astfel, cetăţenilor li se recomandă să se informeze pe paginile oficiale ale companiilor de zbor/aeroporturilor despre starea zborului pe care urmeză să îl efectueze.

Articolul continuă după reclamă

Informaţii suplimentare, oferite de Biroul meteorologic britanic, sunt diponibile la adresa web: https:/www.metoffice.gov.uk/

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: +44 20 7602 7328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 7602 5193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065; ale Consulatului General la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995; ale Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491, +44 (0) 131 524 9492, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: + 44 (0) 77 387 16 335; Consulatului General la Manchester: +44 (0) 75 35 604 342; Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://londra.mae.ro, http://edinburgh.mae.ro, http://manchester.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Amenințare fără precedent. Opt oameni au murit în câteva ore, iar autoritățile se așteaptă la ce e mai rău... Bebeluș de un an, ars în cuptorul sobei. Copilul fusese lăsat în grija bunicilor, care s-au îmbătat. Mama l-a găsit mort...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x