Antena Căutare

Autoritățile franceze verifică dacă există cetățeni români printre victimele atacurilor de la Paris

Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgență, demersurile legale pe lângă autoritățile franceze competente pentru a obține informații suplimentare și pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor de la Paris se află și cetățeni români, informează sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe al României într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Incidente violente la Paris

Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgență, demersurile legale pe lângă autoritățile franceze competente pentru a obține informații suplimentare și pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor de la Paris se află și cetățeni români, informează sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe al României într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Verificările sunt în curs, iar misiunea diplomatică română este în legătură permanentă cu autoritățile locale în acest caz.

Cel puțin 40 de oameni au fost uciși în mai multe atacuri care au avut loc vineri seară la Paris, potrivit postului francez de televiziune BFM. Mai multe explozii au fost auzite în apropierea stadionului unde se disputa o partidă amicală de fotbal între Franța și Germania, iar mai multe persoane au fost luate ostatice într-o sală de concerte.

Sursa: Agerpres

Articolul continuă după reclamă

Citește și:

TEROARE LA PARIS! Un jurnalist român se află în comă indusă după ce a fost grav rănit!

TEROARE LA PARIS. REMEMBER 2002. Atentatul din Teatrul moscovit DUBROVKA s-a soldat cu 170 de morți

ȘASE ATACURI TERORISTE LA PARIS. 126 de morți, 83 de răniți grav, 132 victime ușoare. FILMUL ATENTATELOR

Scene de groază la Paris! Ce povestesc martorii!

Reacția președintelui Klaus Iohannis despre atacurile din Paris!

Teroare în Paris: Autorii unuia dintre atacurile armate au strigat "Allah e cel mai mare!”

Franţa, lovită de terorişti. Înregistrare şocantă cu prima explozie

Francois Hollande, președintele Franței, despre atacurile teroriste: ”Am închis frontierele și am decretat STARE de URGE... Teroare în Paris! Un român ar fi fost rănit în urma atacurilor teroriste...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Focuri de armă la Casa Albă. Momentul în care Donald Trump a fost evacuat de urgență de agenții Secret Service. Cine e suspectul
Focuri de armă la Casa Albă. Momentul în care Donald Trump a fost evacuat de urgență de agenții Secret Service....
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut să anunțe rezultatul
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut... Antena3.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include useit
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI BZI
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați Jurnalul
Sebastian Stan, emoții puternice înainte de a deveni tată pentru prima oară: Simt responsabilitatea de a fi un tată bun...
Sebastian Stan, emoții puternice înainte de a deveni tată pentru prima oară: Simt responsabilitatea de a fi un... Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x