Antena Căutare

Bogdan Aurescu participă, marţi şi miercuri, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele B9

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa, în perioada 10-11 martie 2020, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele Formatului Bucureşti 9 (B9), de la Vilnius, Lituania. La eveniment vor lua parte şi oficiali NATO şi din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Potrivit Ministeruluiafacerilor Externe, agenda reuniunii se va concentra pe implementarea deciziilor adoptate la reuniunea de nivel înalt de la Londra, din decembrie 2019, cu accent asupra procesului de reflecţie privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, partajării echitabile a responsabilităţilor şi abordării aliate faţă de riscurile de securitate din regiune.

Vor fi, de asemenea, discutate evoluţiile legate de rolul NATO în combaterea terorismului şi în gestionarea unor noi tipuri de provocări, precum cele din domeniul tehnologic sau al securităţii energetice.

Cu prilejul prezenţei la Vilnius, ministrul Bogdan Aurescu va lua parte şi la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la obţinerea independenţei Lituaniei.

Formatul B9 este o iniţiativă a României şi Poloniei la care mai participă Bulgaria,
Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia.

Articolul continuă după reclamă

Formatul B9 este o platformă deosebit de utilă pentru aprofundarea dialogului şi
cooperării între aliaţii de pe Flancul Estic al NATO, în vederea articulării
contribuţiei specifice a acestora la procesele în derulare din cadrul Alianţei, în
deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii
tuturor statelor membre NATO.

Sursa : news.ro

Toată Italia intră în carantină din cauza coronavirusului! Premierul cere italienilor să stea acasă... Iranul a eliberat temporar circa 70.000 de deţinuţi, pentru a combate epidemia de coronavirus în închisori...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x