Antena Căutare

Brazilia este gata să accepte ajutorul extern pentru combaterea incendiilor din Amazon, dacă poate decide cum sunt cheltuiţi banii

Brazilia a anunţat marţi că este gata să accepte ajutorul extern pentru combaterea incendiiilor din pădurea Amazonului doar dacă poate decide cun sunt cheltuiţi banii, într-o aparentă încercare de a tempera conflictul dintre preşedintele brazilian şi cel francez, transmite Reuters.

Brazilia a anunţat marţi că este gata să accepte ajutorul extern pentru combaterea incendiiilor din pădurea Amazonului doar dacă poate decide cun sunt cheltuiţi banii, într-o aparentă încercare de a tempera conflictul dintre preşedintele brazilian şi cel francez, transmite Reuters.

Comentariile făcute de purtătorul de cuvânt prezidenţial Rego Barros au avut loc după ce guvernatorii statelor din Amazonul brazilian i-au spus preşedintelui Bolsonaro că au nevoie de bani pentru a combate incendiile fără precedent din cea mai mare pădure tropicală din lume.

”Guvernul brazilian, prin intermediul preşedintelui, este deschis să primească sprijin financiar din partea organizaţiilor şi ţărilor. Aceşti bani, odată intraţi în ţară, vor trebui să fie sub controlul total al poporului brazilian”, a spus Barros.

Separat, o sursă diplomatică din Brasilia a declarat pentru Reuters că guvernul brazilian a acceptat şi 10 milioane de lire sterline din partea Marii Britanii, pentru combaterea incendiilor. Biroul de presă al lui Bolsonaro nu a fost dispnibil imediat pentru a comenta informaţia.

Articolul continuă după reclamă

Marţi dimineaţă, Bolsonaro declarase că va lua în considerare acceptarea ajutorului de 20 de milioane de dolari din partea Grupului celor mai dezvoltate şapte state din lume (G7) doar dacă preşedintele francez Emmanuel Macron îşi va retrage insultele la adresa sa.

Bolsonaro şi Macron s-au implicat în ultimele zile într-o serie de atacuri personale şi publice, Bolsonaro făcând afirmaţii batjocoritoare la adresa soţiei lui Macron şi aucându-l pe liderul francez că nu respectă suveranitatea Braziliei. Macron l-a făcut mincinos pe Bolsonaro şi a spus că braziliencelor ”le este ruşine” din cauza lui.

Biroul preşedintelui francez a refuzat să comenteze.

Preşedintele Braziliei este tot mai izolat la nivel internaţional din cauza reacţiei sale la incendiile care pun în pericol o regiune considerată esenţială pentru prevenirea schimbărilor climatice.

Răspunsul guvernului de extremă-dreapta ar putea pune în pericol acordurile comerciale ale Braziliei şi puternicul său sector agricol, care este un motor major al economiei afectate de recesiune.

”Considerăm că nu este momentul să refuzăm banii”, a declarat Flávio Dino, guvernator al statului Maranhao, după o întâlnire la care Bolsonaro a promis că va stabili un pachet de măsuri legislative cu statele, până pe 5 septembrie, pentru a preveni repetarea incendiilor.

”Retorica anti-mediu poate expune Brazilia la sancţiuni internaţionale”, a mai spus Dino.

Numărul focarelor de incendiu din Brazilia a crescut cu 80% în ultimele 12 luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor agenţiei de cercetări spaţiale INPE.

La aproximativ 90 de kilometri de Porto Velho, în statul amazonian Rondonia, un martor a văzut case abandonate din cauza incendiilor puternice de pădure. Marţi au avut loc ploi izolate, doar insuficiente pentru a stinge incendiile, a spus acesta.

Ploi mai consistente, care să stingă incendiile, sunt probabile peste câteva săptămâni, potrivit datelor meteorologice şi unor doi experţi.

Liderii G7 au promis acordarea unor ajutoare de 20 de milioane de dolari, după ce au discutat despre incendiile din pădurea Amazonului, considerată ”plămânul planetei”.

Oferta, făcută luni, în timpul summitului din Franşa, a provocat emoţii în rândul guvernului naţionalist condus de Bolsonaro. Unii oficiali sunt recunoscători pentru ajutorul foarte necesar, în timp ce alţii îl consideră un gest colonial care subminează controlul terenurilor în Brazilia.

Bolsonaro l-a iritat pe Macron, duminică, când a răspuns unei postări pe Facebook care o compara pe soţia sa Michelle, de 37 de ani, cu Brigitte, soţia de 66 de ani a preşedintelui francez. ”Nu umiliţi omul, hahaha”, a comentat Bolsonaro.

Macron, care l-a acuzat pe Bolsonaro că minte în privinţa politicii privind schimbările de climă, a spus că remarcile la adresa soţiei sale ”sunt extrem de nerespectoase”.

Marţi dimineaţă, Bolsonaro a afirmat că va accepta ajutorul de la G7 numai dacă Macron îşi va retracta comentariile.

”În primul rând Macron trebuie să îşi retragă insultele. M-a făcut mincinos. Înainte de a discuta sau a accepta ceva din partea Franţei...acesta trebuie să îşi retragă cuvintele, abia apoi putem vorbi”, a declarat Bolsonaro reporterilor în Brazilia.

Sursa : news.ro

China a respins accesul unei nave de război a U.S. Navy în portul Qingdao, pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA... Preşedintele statului Honduras va inaugura „un birou diplomatic” în Ierusalim...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x